Adenoamele sebacee

Adenoamele

prevenire si tratament naturist

                              Adenoamele sebacee.

Sunt de 2 tipuri: simetrice şi asimetrice.

-Adenoame sebacee simetrice ale feţei pot fi de 3 tipuri:

Tip Balzer Menetrier, varietate albă cu predominanţă sebacee.

Tip Pringle sau varietate roşie cu predominanţă vasculară.

Tip Hallopeau-Loredde, varietate dură, cu predominanţă fibroasă.

Primul tip, Blazer Menetrier, s-ar identifica cu trichoepitelioamele, celelalte două sunt componente ale sclerozei tuberoase Bourville (Epiloia) care este o geno-neurodermatoză.

Tipul Hallopeau-Leredde reprezintă varietatea fibroasă a tipului Pringle.                                                                                  

           Adenoamele sebacee asimetrice.

Sunt formaţiuni de mărimea unor boabe de linte până la cea a unei alune, de culoare gălbuie, care apar în copilărie şi se localizează în teritorii bogate în glande sebacee: faţă, torace posterior, pielea capului.

Tratament.

Prin excizie chirurgicală.

Adenoamele sebacee Pringle .

Sunt ridicături globuloase, de mărimea unei boabe de mazăre-gămălii de ac, dispuse simetric în şanţurile nazo-geniene, pe obraji, menton, majoritatea de culoare roşie, sau gălbuie, ferme, elastice, cu suprafaţa netedă. Apar în copilărie între 5-10 ani, persistă indefinit. În epiloia pot apare alte manifestări nevoide, ca moluscum pendulum, fibrom moluscum, pete acromice pseudovitiliginoase, considerate ca nevi acromici. Tumorile periunghiale Koenen, ca şi adenoamele Pringle, sunt caracteristice afecţiunii: sunt mici ridicături cărnoase, gri sau roze, ferme, desprinzându-se de la baza unghiei, din şanţul periunghial, aplecate pe partea mediană sau laterală a unghiei. La aceşti bolnavi se întâlnesc crize convulsive, tulburări mentale, electoencefalograme cu anomalii, facomatoze retiniene, leziuni osoase craniene de aspect pagetoid, tumori renale, rabdomioame cardiace, miomatoze interstiţiale pulmonare: mai rar leziuni ale tubului digestiv, ficatului, splinei, pancreasului, ovarelor, uterului, supralenalei şi tiroidei.

Evluţia epiloiei duce la exitus într-un procentaj ridicat din cauza leziunilor cerebrale (epilepsie, tumori), atingerilor cardiace, renale, sau mai tardiv manifestărilor pulmonare.

Tratamentul se face de către medicii de specialitate numai în spitale.

Adenoamele sudoripare, sau Hidroadenoamele.

Sunt de mai multe feluri:

-Hidroadenoamele pleoapelor sunt mici ridicături, cât o gămălie de ac, de culoarea pielii normale, localizate la pleoapele inferioare la femeile în etate.

-Hidroadenoamele eruptive- apar în pusee, la tineri, pa faţa anterioară a toracelui şi abdomenului, sunt ridicături roze, gălbui, ferme, netede, care persistă indefinit sau dispar.

-Hidroadenomul papilar al vulvei este un mic nodul intradermic, până la diametrul de un centimetru, ferm, elastic, uşor reliefat, având culoarea roză, albăstruie, cu localizare aproape exclusiv în regiunea genitală (labiile mari) sau perineo-perianal, uneori pruriginos, rar dureros. Se aseamănă ca aspect cu un chist, lipom sau tumoare a glandei Bartholin. Tratamentul se face prin excizie.

-Siringocistadenomul papilifer (hidroadenomul verucos fistulo-vegetant) este o tumoare sudoripară apocrină, adesea congenitală, rară, întotdeauna unică, cu localizare pe pielea capului, frunte şi regiunea temporală. Debutează sub forma unei plăci puţin infiltrate, crustoase sau verucoase devenind după pubertate o mică tumoretă papilomatoasă sau verucoasă, uneori ombilicată, prezentând un mic orificiu fistulos, de unde iese un lichid seros sau brun.

Se practică doar tratamentul chirurgical.

-Poromul ecrin- este o tumoare a porţiunii intradermice a canalului excretor al glandelor sudoripare ecrine, unică, cu diametrul de 2-15 mm sau chiar mai mult, de culoare roşie, de consistenţă elastică sau fermă, reliefată, sesilă sau pediculată, localizată pe plantă. Seamănă cu un botriomicom, epiteliom, verucă. Tratamentul ca la veruci.

Adenoame de piele
Adenoame de piele

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *