Bolile articulatiilor

 

 

Prevenire si tratament naturist

Artropatiile sau  Boli ale articulaţiilor

Pedicuţă

0  linguriţă rasă de pedicuţă, pusă într-o ceaşcă, se opăreşte cu apă clocotită, se lasă să infuzeze o jumătate de minut, după care se strecoară şi se bea zilnic, în fiecare dimineaţă, o cană de ceai pe stomacul gol. Nu se va depăşi doza recomandată.

tratament pentru artroza
tratament pentru artroza

Artroză

Afecţiunile degenerative ale articulaţiilor sunt semne ale uzurii acestora şi ele pot apărea condiţionate de boala însăşi, aşa-numita boală a vârstei sau de suprasolicitare, spre deosebire de îmbolnăvirile de natură reumatică, care sunt afecţiuni inflamatorii ale articulaţiilor.

„Arthrosis deformans” este denumirea colectivă pentru toate îmbolnăvirile degenerative care, fie acute, fie cronice, afectează, de obicei, mai multe articulaţii. De cele mai multe ori este vorba de implicarea celor de la umăr, genunchi şi şold, dar tot atât de bine pot fi atinse şi cele de la mâini, de la degete. Deşi este vorba de o boală dintre cele mai frecvent întâlnite, adevărata cauză încă nu este bine cunoscută, bine lămurită.

Certitudinea există doar în privinţa unor condiţii favorizante: înaintarea în vârstă (la bărbaţi ce au depăşit 50 de ani), tulburări de metabolism, antecedente familiale în ceea ce priveşte afecţiunile articulaţiilor, condiţii climatice. Artroza poate, în anumite condiţii, să fie ereditară. Evoluţia bolii este rapidă: degenerarea cartilajelor, substanţa osoasă se degradează, la extremităţile articulare apar deformări ale oaselor, apar supuraţii, cartilajele articulare parcă „se topesc”, iar pe suprafeţele articulare apar nişte excrescenţe, osteofîtele, ciocurile de papagal, ce împiedică mişcările şi provoacă dureri foarte puternice. Pacientul recunoaşte trei stadii:

1  – la început acuză dureri uşoare, pe care cu greu le poate localiza; simte uşoare tensionări în articulaţii;

2  – muşchii din zona articulaţiilor se încordează; apoi începe să fie dureroasă fiecare mişcare; apar chiar anchilozări şi blocări totale ale articulaţiilor;

3  – în ultimul stadiu durerile sunt puternice, durează timp îndelungat şi se extind la tot ceea ce este în vecinătatea încheieturilor: tendoanele, muşchii, capsulele articulare, nervii şi vasele sangvine din zonă sunt incluse în aceste stări dureroase; un semn tipic al artrozelor îl constituie formarea de ciocuri, pinteni, punţi, la toate articulaţiile mici (vertebre, falange etc).

Tratament general de susţinere

Include protejarea şi descărcarea de sarcină a respectivei articulaţii, coroborate cu un masaj precaut, realizat prin mişcări special dirijate şi un tratament cu căldură, în special sub formă de băi fierbinţi.

împachetări reci

Se aplică mai ales când este afectată zona genunchiului sau a cotului, pentru a scădea temperatura regiunii inflamate. Se foloseşte o pânză înmuiată în apă rece, care se înfăşoară în jurul locului dureros. Peste ea se înfăşoară strâns un prosop uscat. In perioada cât are loc egalizarea temperaturii compresei faţă de cea a corpului se va bea un ceai fierbinte.

împachetări cu argilă

Au efect de alinare a durerii şi ajută la vindecare. Argila, amestecată ca un terci, se aplică direct pe piele, într-un strat cu grosimea de circa trei milimetri. Se poate aplica şi pe o bucată de tifon. Se înfăşoară apoi, pe deasupra, un prosop uscat. Compresa trebuie să fie rece şi se lasă să stea o jumătate de oră. Deoarece argila are efect degresant asupra pielii, este bine ca, ulterior, locul să fie uns cu alifie de gălbenele.

împachetări cu brânză de vaci

Atunci când artroza este localizată pe o zonă în care există varice, durerile ce apar sunt de două ori mai mari. Un mijloc eficient de atenuare a lor constă în aplicarea de bandaje reci cu brânză de vaci. Acestea mai au avantajul că sunt benefice şi pentru piele. Se amestecă brânza de vaci cu puţin lapte în care s-au pus câteva picături de oţet. Pasta se aplică, în grosime de un deget, pe o câipă uscată, de preferat din in. Apoi cataplasma se înfăşoară în jurul zonei dureroase, peste ea punându-se un prosop uscat. Se lasă împachetarea până ce brânza de vaci se usucă.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.