Luxaţii şi entorse

Tratament naturist in Luxaţii şi entorse

O luxaţie are loc când o articulaţie este mişcată, brusc şi brutal, în mod anormal. Atunci capătul de articulaţie al unui os iese din lăcaşul ce-1 înconjoară şi care aparţine celuilalt os. Cel mai frecvent, asemenea accidente se produc la articulaţia umărului. Bolnavul are dureri foarte mari şi nu mai poate mişca nici umărul, nici braţul. Un amator poate face un singur lucru: cu o faşă să lege locul în cauză şi să-1 pună în stare de repaus. Numai o persoană calificată poate să repună articulaţia în poziţia ei normală.

tratament pentru luxatii
tratament pentru luxatii

După manevra ortopedică de „reducere a luxaţiei”, un anumit timp articulaţia trebuie menţinută în stare de repaus, pentru a da posibilitatea fibrelor ce au fost suprasolicitate să se relaxeze normal şi să-şi revină la starea de tonus fiziologic. în caz că rămâne o supraîntindere a fibrelor din jurul articulaţiei, există pericolul repetării luxaţiei. Prin lovire sau cădere, poate apărea o entorsă. în acest caz, ea are loc datorită unei solicitări greşite a articulaţiei, o răsucire a fibrelor de susţinere a osului în lăcaş. Pot apărea şi hematoame datorită unor vase sangvine afectate. Durerile sunt foarte puternice, sensibilitatea la apăsare este ridicată. Toată masa musculară, tendoanele, cartilajele aferente articulaţiei afectate se umflă puternic. Primul ajutor este dat prin punerea în repaus a articulaţiei. Se aplică, concomitent, comprese reci. Trebuie consultat un medic, mai ales dacă după câteva zile durerile n-au dispărut, fiind posibile rupturi de tendoane sau afectarea oaselor.

Esenţă de arnică

în cazul unei luxaţii sau entorse se fricţionează locul cu esenţă de arnică, sau se aplică florile şi frunzele de arnică, înmuiate în alcool, pe locul dureros. Pentru prepararea esenţei, se scot petalele proaspete de arnică din cupele verzi şi se introduc cam în două treimi din volumul unei sticle. Se adaugă apoi alcool rafinat de 38-40% şi se lasă sticla, timp de două săptămâni, să stea la căldură. Se scoate o parte din esenţă (strecurând conţinutul), iar peste florile rămase se toarnă iar alcool. Esenţa de arnică care se găseşte la farmacie are un conţinut de alcool de 75% şi trebuie diluată cu apă fiartă, pentru a nu provoca iritarea pielii (se adaugă o cantitate de apă egală cu jumătate din cantitatea de esenţă).

Brusture

Frunzele de brusture, proaspăt culese, se zdrobesc cu ajutorul unui sucitor pe o planşetă de bucătărie, iar terciul obţinut se aplică direct pe locul afectat şi se leagă cu o faşă.

Ulei de cimbru

în cazurile de entorsă sau luxaţie se foloseşte cu succes şi uleiul de cimbru. El se obţine din flori de cimbru (sau cimbrişor), proaspăt culese, introduse într-o sticlă şi acoperite cu ulei de floarea soarelui. Sticla va sta timp de trei săptămâni la loc călduros. Cu extractul obţinut se ung articulaţiile afectate, de mai multe ori, zilnic.

întindere musculară şi ruptură de muşchi

Prin întinderea bruscă sau suprasolicitarea unui muşchi se poate produce o întindere musculară sau, în cazuri extreme, chiar o ruptură de muşchi. în cazul întinderii se rup, eventual, fibre musculare izolate, astfel că nu există distrugeri anatomice; în caz de ruptură, se poate secţiona şi un muşchi întreg. Cele mai afectate zone sunt coapsa şi gamba. Semnele că există doar o întindere sunt: durere doar la mişcare, inexistentă în repaus, uşoară jenă funcţională, sensibilitate la atingere, dar pe toată suprafaţa muşchiului, nu într-un punct anume. La ruptură apar: durere violentă, brutală, localizată precis, într-un anume

punct, unde este lezat muşchiul, noduli, echimoze. De multe ori repausul contribuie la restabilirea structurii anatomice a muşchiului. Dar, deşi destul de rar, poate fi afectat tot muşchiul în întregime. Şi, în acest caz, vindecarea poate apărea doar după un repaus de circa patru săptămâni. în situaţii grave, este nevoie de intervenţie chirurgicală pentru a coase muşchiul. Pentru grăbirea vindecării se folosesc masaje, căldură, balsamuri revulsive şi mişcări uşoare. Există şi accidente foarte serioase, când are loc o totală fractură musculară. în acest caz se rup şi învelişul de fascii şi tendoanele, durerea este atroce, hematomul voluminos, iar muşchiul proemină sub piele.

Esenţă de gălbenele

Compresele cu esenţă de gălbenele ajută foarte mult în cazul întinderilor musculare. Se ia un pumn cu flori de gălbenele, se introduc într-o sticlă de un litru, peste ele se toarnă alcool rafinat de 38-40% şi se lasă sticla, la loc călduros, pentru o perioadă de două săptămâni. Esenţa astfel obţinută se diluează cu puţină apă, se umezeşte cu ea o pânză şi se aplică pe porţiunea unde este localizată întinderea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *