Tratamentul naturist al gripei la copii

Gripa la copii.

Ceai antiviral. Amestecaţi 1 linguriţă scorţişoară pisată şi una de cuişoare mărunţite. Puneţi acestea în 250 ml apă clocotită: Strecuraţi şi îndulciţi cu miere. Se beau 2 căni pe zi.

Soluţii pentru desfundarea nasului. Încălziţi oţet de mere (1 ceaşcă) şi daţi copilului să inhaleze aburul emanat. Alternativ îi puteţi da de 3 ori pe zi câte 1 linguriţă de oţet de mere diluat cu o jumătate de pahar cu apă. Şi sucul de lămâie desfundă nasul. Se trage pe nări suc proaspăt, apoi se suflă nasul cu putere.

Leac împotriva durerilor de gât. Opăriţi dimineaţa şi seara câte 8-10 curmale în apă clocotită, apoi daţi copilului să le mănânce. Curmalele conţin substanţe ce dezinfectează mucoasa faringiană.

Pentru calmarea tusei. În momentul crizelor de tuse, preparaţi un măr copt. Daţi-l sfărâmat, amestecat cu puţin unt şi miere.

-5 cepe, se taie felii şi se pun într-un castron cu 8 linguri de miere: Se lasă 24 ore, amestecând cât mai des. Strecuraţi apoi şi se poate lua câte 1 linguriţă din sirop de 3 ori pe zi. Se pune într-o sticlă la rece.

Plantusin- produs de Fares- Orăştie este un preparat naturist din mai multe plante care ajută în cazul afecţiunii mai ales în tusa cu expectoraţie vâscoasă, congestie pulmonară, laringită, traheită acută, catarh respirator. Se poate lua şi de către copii. Se foloseşte conform indicaţiilor producătorului.

gripa la copii
gripa la copii

Stări gripale.

            Se pot folosi următoarele plante medicinale: arnică, brustur, lămâie, lichen, măceş, şovârf.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Arnică (Arnica montana) 1 linguriţă de flori mărunţite se pune la 500 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă în cursul unei zile cu înghiţituri mici. Se poate folosi şi tinctura care există la toate magazinele naturiste şi care se va folosi conform indicaţiilor producătorului.

Brustur (Arctium lappa) 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Ajută şi la distrugerea virusurilor din organism.

Lămâie (Citrus lemonium) sucul de la lămâie se diluează cu apă şi dacă nu există contraindicaţii se va îndulci cu miere după gust. Se pot consuma 2-3 lămâi în acest fel pe zi.

Lichen (Cetraria islandica) 1 linguriţă de licheni mărunţiţi se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Este un foarte bun antibiotic.

Măceş (Rosa canina) 1 linguriţă de fructe se mărunţesc şi se pun la 250 ml apă. Se fierb apoi timp de 5 minute. Se filtrează bine, apoi se pot consuma 3 căni pe zi, eventual îndulcite cu miere de albine dacă nu există contraindicaţii. Conţine foarte multă vitamina C naturală.

Scai vânăt (Eryngium planum) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.  În cazurile în care nu există contraindicaţii se poate îndulci cu miere după gust.

Şovârf (Origanum vulgare) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Propolis– se ia tinctură de propolis câte 2 picături la fiecare 5 kg corp, puse pe un miez de pâine, se mestecă foarte mult în gură, apoi se înghite. Este foarte bine să se facă de 3 ori pe zi, cu 15 minute, înaintea meselor principale. Se ia timp de minimum 7 zile consecutiv.

Polenul de albine se poate lua câte 2 linguriţe pe zi, având grijă să se mărunţească foarte bine înainte de a se înghiţii pentru că în cazul în care nu se mărunţesc vor fi eliminate din organism prin fecale exact cum se înghit pentru că organismul nu are puterea să le digere. În special la copii este foarte indicat ca înainte de a li se da să se pună pe ele puţin suc de lămâie, apoi se sfarmă şi se dau eventual cu miere. Se poate face o cură de 30 de zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *