Cimbrisorul – Antibiotic Natural

Sharing

CIMBRIŞORUL – ANTIBIOTIC Natural

Cimbrişorul, “thymus serpyllum”, este o plantă medicinală, alimentară şi meliferă foarte apreciată. Iubeşte căldura şi zonele aride şi atrage prin parfumul intens, foarte plăcut.

Planta mai este cunoscută în popor sub denumirile de “iarbă mirositoare”, “tămâiţă”, “iarba cucului” şi chiar “iarba Maicii Domnului”, cimbrul ciobanului, balsama, iarba cucului, timian, timisor, schinduf sau tamaita, cimbrul pasaresc, sarpunel, simbrul, este înrudită cu cimbrul de câmp şi are proprietăţi curative deosebite. Micile frunze ale arbustului sunt extrem de apreciate şi în bucătăriile internaţionale. Vechii greci utilizau frunzele şi tulpinile de cimbrişor pentru aromatizarea vinului.

Florile mărunte de cimbrişor sunt apreciate de fluturi şi albine pentru cantităţile generoase de nectar pe care le oferă. Planta se bucura de popularitate încă din antichitate: era utilizată în evul mediu de domniţe pentru a-şi împodobi eşarfele; de slavi ca plantă de cult, cu puternice semnificaţii teologice; în medicina emprică fumul de cimbrişor trata insomnia, tusea şi tuberculoza.

În zilele noastre terapeuţii confirmă numeroase dintre acţiunile pe care le are această plantă asupra organismului uman.

În rândurile ce urmează vom descoperi care sunt proprietăţile curative şi beneficiile cimbişorului, modul de întrebuinţare şi care sunt contraindicaţiile plantei.

Cimbrisorul creste spontan, pe coline, ogoare, in poieni cu sol uscat, in luminisuri de padure si pe stancile montane, din zona cu clima temperata a Europei, in Asia, Africa de Nord, Abisinia, America de Nord, dar si in Scandinavia si Islanda. Este o planta vivace, un subarboret de talie mica (10-30 cm), cu ramuri culcate la pamant, care prind radacini. Din aceste ramuri cresc numeroase tulpini inalte de 7-10 cm, cilindrice, paroase, de culoare verde-rosiatica.

Frunzele sunt mici, opuse, glabre, de forma ovala, cu marginea intreaga, uneori indoita in jos. La baza lor, spre petiol, care este foarte scurt, se gasesc perisori (cili) ce poarta glande cu ulei eteric. Privite in zare, frunzele prezinta niste puncte transparente, care sunt in realitate celule cu ulei eteric. Florile mici, sunt grupate sub forma unor inflorescente glomerulare, pe varfurile tulpinilor verticale, au un calicul tubulos-paros terminat cu 5 dinti lungi, ciliati.

Corola este formata din doua buze (bilabiata) de culoare roz, rosie-purpurie. Planta, iubitoare de caldura, vegeteaza pe locuri aride, pietroase sau nisipoase, bogate in calciu, cu expozitie sudica. In arsita soarelui amiezii, din pernitele florilor violete, se revarsa un parfum foarte aromat, care atrage insectele si mai ales albinele.

Cimbrisorul infloreste incepand cu luna mai pana in septembrie. De la el se folosesc florile (Flores Serpylli) sau planta cu frunze si inflorescente (Herba Serpylli), recoltate cu cutitul sau secera, evitandu-se tulpinile lignificate. Recoltarea se face in zilele insorite, spre amiaza, punandu-se la uscat, in strat subtire, in locuri umbroase si bine aerisite.

Se pastreaza in saculeti de panza. Este indicat sa culegem noi insine o cantitate suficienta de amestec de flori si frunze ale tufei de cimbrisor, preferabil in perioada de inflorire a plantei. Punand la uscat acest amestec, vom avea la dispozitie, in tot restul anului, o sursa de arome placute si ingredientele de baza ale unor ceaiuri si bai vindecatoare. Putem afirma ca a venit vremea sa (re)descoperim aceasta planta, cunoscuta si utilizata inca de pe vremea stravechii civilizatii mesopotamiene.

Caracteristici generale

Cimbrişorul este o specie perenă din genul Thymus, este rudă sălbatică a cimbrului de câmp (“thymus vulgaris”). Planta creşte în tufe dense. Se caracterizează prin tulpini de 4-5 cm ascendente, ierboase în partea superioară, lemnificată la bază.

Frunzele sunt mărunte, aromatice, eliptic-ovate, plane, nezimţate, peţiolate. Au culoare verde închis pe o faţă şi verde deschis pe partea inferioară.

Florile sunt mici, purpurii, roz şi ciclam şi au caliciul cilindric-campanulat cu cinci dinţi, trei superiori, scurţi, doi inferiori.

În scop alimentar, botaniştii susţin că plantă este utilizată de aproximtiv 12 mii de ani, în scop terapeutic din vremea civilizaţiei mersopotamiene, iar ca plantă meliferă… dintotdeauna.

Proprietăţi curative şi beneficii

De la planta de cimbrişor sunt folosite părţile aeriene, ce pot fi recoltate din luna mai până în septembrie. Părţile aeriene ale acestei plante conţin substanţe amare, serpilina, ulei eteric, cimen, pimen, felandren, terpine, cariohilen, cardinen, mircen, terpinolen, saponine, compuşi oxigenaţi, alcooli, ulei gras, glicozizi flavonici, acid cafeic şi acid rozmarinic, tanin.

Preparatele din cimbrişor au proprietăţi diuretice, antiseptice intestinale, stomahic-aromatice, antitusive, antiastmatice şi expectorante. Acţionează ca antiseptic al căilor respiratorii.

Cunoscut ca fiind “antibioticul minune”, cimbrişorul are numeroase beneficii asupra organsimului, si anume:

– Expectorant şi antitusiv natural: ceaiul, pulberea şi siropul de cimbrişor sunt foarte eficiente împotriva tusei uscate. Favorizează expectoraţia şi acţionează ca antiseptic asupra cailor respiratorii, prevenind suprainfectarea. Ajută la detensionarea arborelui bronşic şi uşurează respiraţia. Este eficient în calmarea crizelor de astm, bronşite, gripă, tuse convulsivă şi tuberculoză.

–  Ajută la funcţionarea corectă a ficatului: îndepărtează toxinele acumulate la nivelul acestuia şi favorizează secreţia bilei.

– Calmează crampele intestinale: substanţele din compoziţia cimbrişorului ajută la relaxarea musculaturii netede şi favorizează îndepărtarea crampelor. Ceaiul de cimbrişor este eficient pentru calmarea durerilor menstruale şi a crampelor provocate de indigestie sau infecţie intestinale.

– Ameliorează durerile de cap şi ajută la detensionare nervoasă: elementele din compoziţia cimbrişorului hrănesc celulele nervoase, ajută la tonifierea acestora. Acţionează ca un sedativ natural şi induce starea de relaxare. De asemenea, este un supliment alimentar eficient care ajută la îmbunătăţirea memoriei.

– Benefic în situaţii de stres: acţionează ca un tonic asupra întregului organism, îl energizează şi îndepărtează stările de anxietate, tensiune nervoasă şi musculară, ajuta la calmarea şi regenizare totală. Curele cu preparate din cimbrişor sunt recomandate în perioadele se stres şi surmenaj.

– Ceaiul de cimbrişor este un bun stimulent al secreţiei lactate: poate fi consumat de mămicile care alăptează. Oferă o aromă deosebită laptelui matern.

– Cimbrişorul conţine cantităţi ridicate de uleiuri eterice, care ajută la eliminarea paraziţilor intestinali. Preparatele de cimbrişor sunt eficiente în combaterea ascaridiozei  şi oxiurazei.

– Preparatele din cimbrişor utilizate sub orice formă ajuta la distrugerea stafilocolului şi a streptocolului.

Mod de utilizare şi remedii

Cimbrişorul poate fi utilizat intern pentru tratarea şi calmarea afecţiunilor biliare, antispastice, nervoase, respiratorii.

  1. Ceaiul din cimbrişor, poate fi utilizat de toate persoanele pentru calmarea şi tratarea afecţiunilor menţionate mai sus. Ceaiul se obţine prin amesteacarea frunzelor uscate de cimbrişor cu 250 ml apă clocotită. Soluţia se lasă la infuzat pentru 10-15 minute. Se strecoară şi se consumă simplu sau îndulcit cu miere de albine când ajunge la temperatura corpului.
  2. Siropul concentrat de cimbrişor este eficient în calmarea crizelor asmatice, a afecţiunilor respiratorii şi a alcoolismului. Siropul poate fi obţinut perin amestecarea părţilor aeriene de cimbrişor (cca. 200g) cu miere de albine 400 ml, 500 ml apă şi sucul proaspăt stors de la două lămâi. Ingredientele trebuie bine amestecate şi lăsate la macerat pentru 14 zile. După aceeasta perioada siropul se strecoară şi se depozitează în sticluţe bine sigilate. Poate fi păstrat la temperatura camerei. Se consumă la nevoie.
  3. Uleiul de cimbrişor este eficient în stimularea sistemului imunitar şi tratarea afecţiunilor infecţioase. Are proprietăţi analzegice şi acţionează pentru ameliorarea afecţiunilor respiratorii. Uleiul poate fi utilizat pentru masaj.

Contraindicaţii şi reacţii adverse

Preparatele de cimbrişor nu trebuie utilizate de persoanele care suferă de astrite, enterite, esofagite, insuficientă pancreatică. Terapeuţii atragă atenţia şi asupra supradozajului.

Excesul de cimbrişor poate provoca afecţiuni gastro-intestinale şi uneori excitare nervoasă, urmată de depresie.

Beneficii / Utilizare Cimbrisorul:

Cimbrisorul este o planta aromata, cunoscuta si folosita inca din vechime, in bucatarie, in scopuri medicinale si cosmetica. A venit la noi, din tarile mediteraneene, in secolul al XI-lea. Grecii, etruscii si egiptenii ardeau cimbrul si cimbrisorul pe altarele zeilor, incantati de parfumul imbatator al acestor plante, iar romanii il foloseau in cosmetica si la pregatirea apei de baie. Cimbrisorul este renumit inca din antichitate, iar traditia spune ca acesta „este mai ales repezit, infierbantat si aprins. Stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului”. Se mai spune ca “cine bea dimineata, in loc de cafea, o ceasca de ceai de cimbrisor va resimti curand efectul sau binefacator: o prospetime a spiritului, o senzatie placuta în stomac, lipsa tusei de dimineata si o stare generala buna “

Cimbrisorul contine uleiuri volatile (in special borneol, cineol, carvacrol si timol), precum si taninuri, substante amare, albumina, saruri de calcar, etc. Ceea ce il face remarcat este mirosul placut, aromat, degajat de intreaga planta, care se pastreaza chiar si dupa uscare. Mirosul de lamaie, gustul specific si puternic, usor iute, sunt accentuate in combinatia cu piperul, foile de dafin, etc., de aceea se foloseste in cantitati mici. Confera un gust aparte fripturilor din carne de vita, tocane, preparate din vanat, sos de vin rosu, etc.

Cimbrisorul este deopotriva o planta aromatica, dar si medicinala. Substanta de tip ulei, continuta de aceasta planta, avand o aroma specifica, vine in ajutorul sistemului digestiv cand acesta are de prelucrat alimente grele. Faptul ca planta produce o astfel de aroma, face ca ea sa fie chiar cultivata.

Efecte terapeutice:
* Afectiuni respiratorii
Fiind un excelent dezinfectant, cimbrisorul este folosit atat ca expectorant in tratamentul tusei comune si tusei convulsive, cat si al gripei (creste capacitatea de aparare a organismului in cazul epidemiilor de gripa), racelii si bronsitei, fiind recomandat ca stomahic-aromatic. In asociere cu uleiul de conifere (pin sau molid), administrat de trei ori pe zi, cate 15 picaturi pe paine, combate repede tusea, bronsita si poate preveni crizele de astm. Pentru amplificarea efectului în cazul afectiunilor respiratorii se pot adauga, alaturi de cimbrisor, patlagina, podbal, flori de nalba si radacina de ciubotica cucului.
Se utilizeaza sub forma de inhalatii in tratamentul sinuzitelor.
Ceaiul fiert din frunzele uscate ale tufei de cimbrisor este eficient impotriva astmului si a silicozei.

* Afectiuni gastro-intestinale
Tot ca dezinfectant actioneaza benefic si in cazul infectiilor intestinale, renale si ale vezicii urinare.
Intra in componenta ceaiurile antidiareice, în tratarea dispepsiilor, enterocolitelor si balonarilor, precum si în combaterea parazitilor intestinali. El este, in acelasi timp, un stimulent al metabolismului si un bun vermifug, un absorbant al gazelor intestinale si are o puternica actiune diuretica.
Stomacul este organul care beneficiaza de calitatile cimbrisorului (se administreaza decoct), alaturi de sistemul nervos. De aceea infuzia din aceasta planta este foarte eficienta in tratarea diareei acute si cronice, dar si in cazul starilor de iritabilitate nervoasa, contribuind, de asemenea, la normalizarea probelor hepatice si renale.
Ca dezinfectant al cailor digestive se poate asocia cu rozmarinul, musetelul si menta.

* Datorita actiunii antiseptice, ceaiul de cimbrisor actioneaza benefic asupra ficatului si rinichilor si ajuta la cresterea volumului menstruatiei si la calmarea durerilor care o insotesc.

* Este un tonic-aperitiv si un stimulant nervos, folosindu-se in combaterea anemiilor de primavara, anemiilor dupa starile post infarct si in scleroza multipla.

* Este recomandat si in crizele de epilepsie – 2 cesti pe zi (nu se bea in criza), pe tot parcursul anului, sub forma de cura de 2-3 saptamani, cu intreruperi de cate 10 zile.

* Aceasta planta este un bun remediu pentru combaterea alcoolismului. Se toarna 1 litru de apa clocotita peste 1 pumn plin de cimbrisor, se acopera si se lasa 2 minute. Ceaiul se pune intr-un termos si se administreaza persoanei in cauza, la fiecare 15 minute, cate o lingurita. Vor urma greturi, varsaturi, purgatie si urinari dese, pofta de mancare si senzatie de sete. In caz de recidive, care la inceput sunt inevitabile, iar mai tarziu tot mai rare, cura se repeta.

Uz extern:
* O infuzie din cimbru si cimbrisor poate fi o excelenta compresa fierbinte pentru combaterea edemelor si carceilor la femeile gravide.

* Infuzia concentrate, din 2-3 lingurite de planta, la o cana de apa, se poate utiliza ca tonic capilar si in igiena bucala. Este eficace in tratamentul afectiunilor gingiilor, in tratarea durerilor de gat (sub forma de gargara) si pentru combaterea mirosului neplacut al gurii.

* Cu infuzie concentrata de cimbrisor se pot prepara comprese cosmetice pentru tratamentul tenului gras, acneei, aplicate 15-20 min,zilnic sau la 2-3 zile sau lotionari pe pielea capului (pentru inlaturarea seboreei pielii capului).

* Actioneaza ca dezinfectant, cicatrizant, astringent, facandu-se spalaturi sau irigatii si aplicandu-se comprese pe ulcere, iritatii cutanate, inflamatii mamelonare, ori gargarisme in afte, pemfigus bucal, eroziuni si ulceratii bucale.

* In cazul crampelor abdominale, stomacale si menstruale, ca si in spasmele organelor pelviene (genitale), este indicat cimbrisorul atat in uz intern (se beau 2 cesti de ceai/zi ), cat si in uz extern (pernite).

* In amestec, in parti egale cu cimbrul de camp si lavanda, este utilizat pentru spalaturi vaginale, in leucoree.

* Florile de cimbrisor, uscate, se aplica extern sub forma de perne de planta, in cazul crampelor, contuziilor si reumatismului vechi. Inainte de culcare, aceasta perna se incalzeste si se pune pe stomac sau bazin.

* Pernutele umplute cu cimbrisor si incalzite in abur trateaza cu succes durerile dentare, inflamatiile si crampele. Se spune despre celebrul parinte-medic Kneipp ca ar fi utilizat cimbrisorul pentru a trata reumatismele si paraliziile.

* Cimbrisorul, musetelul si coada-soricelului, aplicate ca perna uscata de plante, asociate cu consumul simultan de ceai facut din aceste plante, ajuta la alinarea durerilor nevralgice faciale.

* Uleiul foarte concentrat de cimbrisor este un remediu puternic contra gutei, reumatismului, sciaticii. El se foloseste atat in tratarea paraliziei, in apoplexie, scleroza in placi, atrofie musculara, entorse, cat si a durerilor de cap, migrenelor sau a senzatiilor de greata.

* Tinctura de cimbrisor se introduce in spalaturile aplicate copiilor cu debilitate fizica sau rahitici.

* Substantele active ale cimbrisorului pot fi utilizate nu numai ca ceai, ci si pe post de componente terapeutice ale unor bai, fiind recomandat ca tratament extern in cazul durerilor de natura reumatismala, sciatica si gutoasa. Pentru acestea se fac bai locale aromatice cu infuzie concentrata (30-50 grame de planta la 1 litru de apa).

* Cimbrisorul pus sub limba, in situatia in care se sta afara in anotimpul rece si friguros, acesta cu siguranta iti va incalzi corpul, cu rezultate verificate.

Afectiuni in care se utilizeaza:

UZ INTERN: rinite cronice, lepra, enterocolite, dispepsii, viermi intestinali, boli hepatice, bronsita, astm bronsic, laringite, traheite, tusa convulsiva, anemie, tonic digestiv, tonic nervos (paralizie, apoplexie, scleroza in placi, trofie musculata), reconfortant general, epilepsie, alcoolism, afectiuni renale, afectiuni cardiace, gripa, guturai, stimularea secretiei de lapte, voma, abcese, etc.

UZ EXTERN:
rani si ulceratii tegumentare, rinite cronice, reumatism, crampe abdominale, stomacale si menstruale, spasme ale organelor pelviene (genitale) etc.

Moduri de folosire:

INFUZIE: una sau doua lingurite de planta, taiata marunt, la 250 ml apa clocotita. Acest ceai se consuma in decursul unei zile, de trei ori, cite o ceasca, inaintea meselor principale, dar se poate consuma si mai concentrat folosindu-se 2-3 linguri de planta, la 250 ml apa clocotita, din care se vor bea 3-4 linguri pe zi, tot inaintea meselor principale.

DECOCT: din o lingura de planta maruntita; se fierbe 10 minute in 500 ml vin alb; se consuma inainte de masa, cate 3 paharele/zi.

SIROP: Florile si tulpinile acestei plante, asezate intr-un vas de sticla, peste care se toarna (in straturi) zahar, se lasa sa stea in loc insorit, timp de 20 de zile. Se filtreaza apoi siropul rezultat, punindu-se la foc mic, fara a-l lasa sa fiarba. Acest sirop este un excelent medicament pentru cazurile de raceli si raguseli.

TINCTURA: se recolteaza inflorescentele, atit cit incap intr-o sticla de un litru, in care se introduce floarea, fara a se indesa si peste care se toarna alcool pur, rachiu de secara sau de fructe (38-40 % ). Aceasta sticla se aseaza langa o sursa de caldura sau la soare si se lasa la macerat, timp de 2 saptamini. Este extrem de eficace pentru masaje la copiii firavi, slab dezvoltati, in scopul fortificarii membrelor.

ULEI: se umple o sticla cu inflorescente si se toarna deasupra ulei de masline presat la rece, in asa fel incat uleiul sa stea peste flori intr-un strat gros de 2 degete. Se lasa 14 zile la cald, in asa fel incat uleiul sa stea peste flori intr-un strat gros de 2 degete. Se lasa 14 zile la cald, apoi se poate folosi.

BAI: 200-250g planta, la o baie completa. Planta se pune in apa si se tine aproximativ 3 ore, dupa care se face baia obisnuita, in care se sta 15-20 de minute.

PERNITE: Din planta culeasa si uscata 24 ore, se umple o pernita confectionata dintr-o bucata de pinza. Este extrem de relaxanta, daca se aplica pe fata crispata de insomnii sau dureri.

Neajunsuri:

* Este contraindicat in dispepsii, hipopepsii si in suficienta pancreatica, grave, inhiband activitatea enzimatica.
* Nu se recomanda administrarea in perioada de sarcina. Ceaiul de cimbrisor poate grabi nasterea si provoca avortul, de aceea se recomanda atentie marita la administrarea lui in aceasta perioada.
* Totusi, specialistii ne sfatuiesc ca este bine – ca orice om intelept – sa nu exageram cu consumul acestora, avand in vedere continutul lor de energie calda, care ar putea agrava senzatiile de caldura excesiva (in perioadele caniculare) sau unele afectiuni cardio-vasculare.

Cimbrisorul salbatic sau de camp

Dupa numele sau latin Thymus vulgaris, cimbrisorul salbatic, cel care
creste pe dealuri pietroase si insorite, are proprietati apropiate de
ale cimbrului de cultura. Calitatile sale tonice, excitante, digestive,
antispasmodice, vermifuge, diuretice si antihemoragice l-au facut
cunoscut de milenii in medicina naturista.

Indicat in starile de oboseala generala eventual asociate cu crize usoare de angoasa, in digestii dificile, in spasme digestive, afectiuni pulmonare, tuse,
bronsita, astm, constipatii ale sugarilor, in insomnii si asa-numita
“poala alba”, se recomanda a se bea 2-3 cesti pe zi de infuzie de
cimbrisor indulcita cu miere.

In uzul extern, cimbrisorul este indicat in frectii in caz de dureri reumatice, dar se foloseste numai sub forma de ulei de cimbrisor pregatit astfel: se pun 50 g frunze de cimbrisor in 1/2 l de ulei de masline si se lasa la macerat 3 saptamini, scuturind de 3-4 ori pe zi sticla respectiva.

Florile de cimbrisor de culoare alb-roz
se recolteaza din iunie pina in septembrie.