Colon iritat

Colite si colon iritabil

Sharing

COLONUL IRITABIL prevenire si tratament naturist

Simptomele cele mai frecvente sunt: dureri, colice, constipaţie care poate alterna cu diareea, iar în unele cazuri cu eliminarea de mucus în scaune. De asemenea sunt prezente balonările şi pot exista multe alte simptome mai minore.

Această afecţiune apare în general la anumiţi oameni care au o serie de tulburări neuro-vegetative. De asemenea se citează şi apariţia din cauza folosirii clismelor prea des, dar şi din cauza consumului de alimente cu multă celuloză, se mai întâlneşte la unii care ţin anumite regimuri bazate exclusiv pe vegetale. Poate de asemenea să fie însoţit de o serie de tulburări endocrine: hipertiroidism, hipo-paratiroidism, disfuncţii ovariene, afecţiuni abdominale, metroanexite, tumori genitale, afecţiuni renale sau prostatice.

De multe ori această afecţiune survine datorită stărilor de stres, de surmenaj fizic sau intelectual prelungit, de supărări frecvente sau prelungite.

Colon iritat
Colon iritat

Tratament:

Se indică un regim lipsit de condimente, cafea, alcool, crudităţi. De asemenea se vor căuta să se înlăture factori favorizanţi la fiecare caz în parte. Se va insista pe o igienă alimentară, masticaţie suficientă şi de durată, se vor scoate din alimentaţie toate alimentele care sunt alergice pentru persoana respectivă.

Consumaţi multă apă, deoarece lichidul ajută la procesul de digestie şi diminuează simptomele bolii.

Pentru accelerarea procesului de digestie şi eliminării substanţelor nocive, alimentaţia trebuie să conţină multă celuloză. Cele mai bune surse sunt cerealele, fructele şi legumele. De asemenea pentru a stimula secreţia sucului gastric, trebuie să luaţi masa în linişte şi să mestecaţi bine alimentele. Evitaţi consumul de laxative, deoarece acestea produc o golire bruscă a intestinelor şi în timp duc la diminuarea reflexului de defecaţie. Un foarte bun laxativ natural este 2-3 linguri de lapte cu zahăr după ce mâncaţi. Când laptele ajunge în intestin, descompus în acid lactic, o dată cu el sunt eliminate şi bacteriile şi fungii responsabili de apariţia enteritelor, fiind în schimb stimulată reproducerea bacteriilor propice digestiei. Faceţi multă mişcare, astfel că vă asiguraţi un ritm regulat de golire a intestinului prin stimularea muşchilor intestinali. Plimbaţi-vă pentru acest scop zilnic 20 minute sau practicaţi exerciţii de gimnastică zilnic 10 minute.

Se vor administra în special lichide sub formă de sucuri de legume şi fructe în funcţie de starea momentană a afecţiunii. In timpul când există diaree acută nu se vor da acestea.

La aceste afecţiuni se indică administrarea plantelor care reduc excitaţia nervoasă şi anume: angelică, hamei, levănţică, mac roşu, mentă, molid, măr, obligeană, păducel, roiniţă,  talpa gâştei, tei, ţelină, varză.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Angelica (Angelica arhangelica) Vin de angelică– se pune 20 g de rădăcină de angelică la 1 litru de vin alb. Se ţine apoi timp de 8 zile agitând zilnic la temperatura camerei. Se strecoară şi se poate folosi câte 50 ml de vin pe zi în toate afecţiunile psihice sau neurologice fiind foarte eficient. Se ia înainte de masă cu 30 minute.

Hamei (Humulus lupulus) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Este util pentru efectul calmant. Se indică în special în isterie şi excitaţii sexuale.

Levănţică (Lavandula angustifolia) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Se folosea încă din antichitate (chiar şi în Biblie este pomenit) pentru refacerea nervilor.

Mac roşu (Papaver rhoeas) se indică folosirea petalelor. 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Se poate da şi copiilor. În cazurile de agitaţii puternice, insomnie, etc se pot folosi capsulele de mac.

Mentă (Mentha piperita) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se poate consuma câte o cană după fiecare masă. Stimulează digestia.

Molid (Picea albis) se poate folosi acele, conurile verzi chiar dacă sunt uscate, coaja , toate mărunţite. Se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă intern 2-3 căni.

Măr (Mallus pumilla) se consumă fructul după mese.

Obligeană (Acorus calamus) se indică să se ia un vârf de cuţit de rădăcină mărunţită care se va pune în gură, pentru 5 minute, apoi se va înghiţii cu apă. Se face acest lucru de 3 ori pe zi în cazurile grave sau se pune 1 linguriţă de rădăcină la 250 ml apă şi se fierbe pentru 5 minute, apoi se strecoară. Se consumă cu linguriţe în cursul întregii zile. Este foarte eficientă pentru calmarea stomacului şi intestinelor asigurând totodată şi reglarea glandulară.

Păducel (Crataegus monogyna) 1 linguriţă de plantă mărunţită (frunze şi flori- în cazul în care se folosesc fructele se foloseşte cantitate dublă.) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Este un calmant nervos inclusiv al muşchiului cardiac.

Roiniţă (Melissa officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Asigură calmarea nervoasă şi buna dispoziţie. Se cunoaşte acest efect şi s-a folosit încă din antichitate.

Talpa gâştei (Leonorus cardiaca) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Asigură o liniştire nervoasă.

Tei (Telium tomentosa) 1 linguriţă de plantă mărunţită (flori fără bractee) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Asigură o liniştire nervoasă şi poate fi folosit şi la copii.

Ţelina (Apium graveolens)- este un excelent drenor hepatic, tonic al sistemului nervos şi hipotensor, acţionând şi asupra epitelului renal, determinând creşterea urinei eliminate. Stimulează activitatea de drenare a bilei, provoacă apariţia ciclului menstrual întârziat. Se fierb 3 linguri de rizomi mărunţiţi la 1 litru de apă timp de 20-30 minute. Strecuraţi şi apoi beţi 2 căni pe zi. Se pot folosi şi frunzele- 4 linguri de frunze mărunţite se pun la 1 litru de apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute şi apoi se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi.

Varză (Brasica oleracea)- un pahar de suc proaspăt de varză după fiecare masă. Cura de varză durează o lună de zile şi este foarte eficientă în calmarea durerilor şi chiar vindecarea bolii.

Pentru ameliorarea tranzitului intestinal: afin, busuioc, cimbru, coada şoricelului, creţuşcă, gorun, gutui,  mentă, merişor, stejar, sunătoare.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Afin (Vacinum myrtylis)-2 linguriţe de frunze mărunţite şi uscate se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Este foarte indicat să fie utilizat în cazul diareei care de multe ori însoţeşte această boală. Se pot folosi şi fructele decoct, tinctură, compot sau chiar dulceaţă.

Busuioc (Ocinum basilicum) 1-2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Este cel mai bun în afecţiunile gastro-intestinale, înlătură balonările, colitele de fermentaţie, durerile de burtă şi înlătură foarte eficient senzaţia de greaţă. Se poate folosi şi de către adulţi şi de către copii. Se consumă fără zahăr. Se pot face şi clisme cu acest ceai.

Busuioc de câmp (Prunella vulgaris ) se foloseşte ca busuiocul.

Cimbru (Saturneja hortensis) 1-2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.

Coada şoricelului (Achillea milefolium) 2 linguriţe de flori se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Este bine să se bea ne îndulcit înainte de mese. Are un efect puternic antiseptic graţie azulenelor.

Creţuşcă (Filipendula ulmaria) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară Se pot consuma 3 căni pe zi, ajutând la diminuarea secreţiilor şi fiind cicatrizantă.

Gorun (Quercus petraea) 1 linguriţă de coajă mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 15 minute. Se strecoară şi se pot consuma 3 căni pe zi fiind astringentă şi diminuează secreţiile fiind de ajutor chiar şi în cazurile hemoragiilor.

Gutui (Cydonia oblongata) se taie un fruct în bucăţi şi se pune la fiert cu 500 ml apă. Se lasă până scade apa la jumătate. Se lasă să se mai răcească puţin apoi se consumă fructul şi se bea lichidul pentru faptul că este foarte emolient, calmant şi diminuează secreţiile. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Mentă (Mentha piperata) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară Se pot consuma 3 căni pe zi. Stimulează secreţiile. -Mentă se va folosi uleiul esenţial de mentă. Atenuează sensibil simptomele, relaxează musculatura netedă a colonului, stopând crampele şi spasmele asociate acestei afecţiuni. Se folosesc capsule care sunt de vânzare la toate magazinele naturiste şi se iau conform indicaţiilor producătorului.

 

Merişor (Vaccinus vitis-ideae) 1 linguriţă de plantă mărunţită (frunze) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară Se pot consuma 3 căni pe zi. Este un ceai diuretic, dezinfectant şi totodată astringent. Merişor-extract din mlădiţe de merişor. Se va lua conform indicaţiilor producătorului.

Stejar (Quercus robur) 1 linguriţă de coajă mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 15 minute. Se strecoară şi se pot consuma 3 căni pe zi fiind astringentă şi diminuează secreţiile fiind de ajutor chiar şi în cazurile hemoragiilor.

Sunătoare (Hypericum perforatum) 1 lingură de plantă se pune la 250 ml de apă clocotită. Se acopere timp de 15 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi. Este o plantă care asigură şi o liniştire nervoasă.

Diaree- afin, aglică, albăstrele, busuioc, calomfir, carpen, cătină, cerenţel, cimbrişor, coada racului, corn, creţişoară, dud, fag, gorun, gutui, iarbă neagră, mătreaţa bradului, mentă, merişor de munte, morcov, mur, năprasnic, salcie, salvie, stejar, strugurii ursului, tătăneasă, trifoi roşu, urzică, vişin, zmeur.

Există la toate farmaciile inclusiv la cele veterinare Eridiarom capsule care conţin extract din afine care sunt foarte indicate pentru reglarea tranzitului intestinal. Se pot lua 3-6 capsule pe zi, chiar perioade lungi de timp fără să producă efecte negative.

Sediphit (de la farmacii) care se iau conform indicaţiilor producătorului.

Constipaţie: agriş, albăstrele, angelică, bănuţi, brustur, fasole, fenicul, grâu, hrean, leuştean, măr, măslin, molid, morcov, obligeană, păpădie, pătlăgea roşie, pepene, prun, ricin, salată, secară, sfeclă, varză, volbură. Se evită cruşinul şi se preferă seminţele de in care contribuie chiar şi la vindecarea anumitor leziuni care pot apare în această afecţiune.

Deci în funcţie de starea momentană se vor prescrie tratamentele adecvate momentului.

Cărbunele medicinal se poate administra de asemenea la oricare dintre fazele care le prezintă bolnavul. Se va lua câte o linguriţă de cărbune praf care se va putea lua de mai multe ori pe zi.

Sunt indicate de asemenea să se consume iaurt din care cel mai eficient este cel din lapte ne pasteurizat care va reface şi flora intestinală. De cele mai multe ori aceasta este distrusă de multele medicamente şi tratamente aplicate.

Tot pentru a ajuta organismul la refacere se indică să se consume cătină sub orice formă care este o polivitamină naturală foarte utilă, sau să se ia drojdie de bere care de asemenea are foarte multe vitamine care sunt uşor asimilate de către organism. Sau se va lua polen de albine câte 20g de 2 ori pe zi în cură de minimum 20 de zile.

-1 linguriţă de flori de nalbă de pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute. Se strecoară. Se îndulceşte cu miere dacă nu există contra indicaţii. Se pot consuma 2-3 căni pe zi din acest ceai. Este recomandat cu precădere bătrânilor şi copiilor. Util în afecţiunile bronho pulmonare, colite, hemoroizi, atonii intestinale şi afecţiunile căilor urinare sau astmului bronhic şi tusei persistente când se poate lua din oră în oră câte 1 linguriţă, şi de asemenea laringitei.

Clismele sunt foarte utile. Se vor face cu presiune mică şi cu una din următoarele plante medicinale:

-Muşeţel, pelin- în cazul unor infecţii.

-Cătină, coada racului- la dureri şi în cazul diareei.

-Brusture, nalbă, obligeană, porumb(mătase), salată, tătăneasă. În cazul constipaţiei şi dureri.

Se poate de asemenea pune compresă caldă cu plante medicinale, pentru calmarea durerilor.

Argilă se poate lua câte 1 linguriţă care se va pune pentru 12 ore în 250 ml apă, apoi se bea apa aceasta zilnic câte 1 cană şi după 3-4 zile când organismul s-a obişnuit se va amesteca şi se consumă şi argila. Este un tratament care poate fi aplicat perioade lungi de timp.

Se mai indică de asemenea folosirea tincturii de propolis pentru evitarea infecţiei care poate apare datorită faptului că intestinele se irită.

Tinctura de propolis.

Se va lua tinctură de propolis făcută de Apicola. Este vorba despre tinctura de propolis 30%, care se găseşte de vânzare la toate magazinele Apicole din ţară. Aceasta este recoltată de pe suprafeţe mai mari de teren şi este mult mai eficientă ca cea recoltată de pe suprafeţe mai  mici de teren.

Se va lua câte 2 picături de tinctură la fiecare 5 kg corp. Dacă aveţi 50 kg atunci va trebui să luaţi 20 de picături de 3 ori pe zi. Cel mai eficient este să se pună pe un miez de pâine, se mestecă bine în gură, apoi se înghite. Se face acest lucru de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de mesele principale.

Este bine să se ia o perioadă de minimum 15 zile, se poate însă lua şi ani de zile fără să producă efecte negative în organism. Este utilă fiind un antibiotic natural cu spectru mare de acţiune, care se poate lua fără antibiogramă. Trebuie doar să se testeze dacă nu există alergie la acest produs. Pentru aceasta se va pune 3-5 picături de tinctură pe o bucată de pâine şi se mestecă bine în gură, după care se înghite. Se face acest lucru seara. Dacă până dimineaţă nu apar fenomene alergice înseamnă că puteţi s-o luaţi fără teamă. Este bine ca tratamentul acesta să se facă zilnic cel puţin 15 zile, fără întrerupere.

În cazul balonărilor şi gazelor intestinale: afin, anason, bănuţi, busuioc, chimen, cimbrişor, cimbru, coada şoricelului, coriandru, cuişoare, feciorică, măghiran, mentă, obligeană, păpădie, pătrunjel, salvie, scoruş de munte, ţintaură.

Trebuie să se ţină un jurnal în care să vă notaţi care alimente nu le puteţi suporta sau care vă produc neplăceri şi acestea vor fi scoase din alimentaţie. De asemenea se vor evita cafeina şi grăsimile care pot produce diaree. Laptele, varza, fasolea, lintea sunt mai greu de digerat şi trebuie să vedeţi dacă organismul dv. Le acceptă, pentru că nu există doi oameni identici este nevoie să ţineţi dv. Un jurnal cu produsele alimentare care nu sunt tolerate.

Consumaţi zilnic iaurt care vă poate ajuta şi de asemenea încercaţi cu puţin ghimber la fiecare masă să vedeţi ce gust bun are şi cum se redresează sănătatea.

Pentru ca să acceleraţi procesul de digestie şi să eliminaţi substanţele nocive din organism alimentaţia trebuie să conţină cât mai multă celuloză care se poate lua foarte bine din tărâţe de grâu, măcinate fin cu râşniţa de cafea şi din care se vor lua zilnic de 3 ori câte 1 lingură. Pentru a stimula  sucul gastric este bine ca atunci când mâncaţi să mâncaţi liniştit şi să mestecaţi foarte bine alimentele care le mâncaţi. Evitaţi de asemenea consumul de laxative deoarece acestea produc golirea bruscă a intestinelor şi în timp diminuarea reflexului de defecaţie. Un bun laxativ este o cană de lapte cu zahăr care se atunci când ajunge în intestin aduce şi acid lactic care este foarte util organismului în procesul de digestie şi care ajută la menţinerea florei microbiene utile. Acesta ajută la dispariţia enteritelor. Se va lua de asemenea masa la ore fixe, pentru a obişnui organismul cu un anumit program. Faceţi de asemenea multă mişcare sau dacă aveţi posibilitate chiar gimnastică medicală, care va reface muşchii intestinali.

Enterocolită de fermentaţie; se manifestă prin gaze şi balonări intestinale, tratament cu SAPROSAN 1 – 2 tb., de 3 ori/zi, sau TETRACICLINĂ 1 capsulă la 6 ore. CARBO MEDICINALIS 2 tb, de 3 ori/zi, care absorb secreţiile şi gazele din tubul digestiv, produse de fermentaţie şi putrefacţie. Eficient este şi ceaiul anticolitic, care conţine 8 plante cu efect antispasmodic şi antiseptic intestinal.

Sau se consumă suc proaspăt de cătină în combinaţie cu suc de morcov ½ pahar cu 3 – 4 linguri suc de cătină, de 3 – 6 ori/zi. Efecte  foarte bune are şi pulberea de cătină, luată pe stomacul gol, înainte de masă, 1 linguriţă rasă de 3 ori/zi, în cură de 1 săptămână.

 

Colon iritabil; 2 – 3 pahare de macerat rece  (vezi obezitatea), din seminţe de in pe stomacul gol, înainte de mese. Mucilagiul de seminţe are efect antiinflamator.

 Colon iritabil pe fond nervos; extract din mladiţe de merişor, şi Sediphyt, se gasesc în farmacii.

Colită rebelă; o bucăţică proaspătă de drojdie de bere pe stomacul gol, drojdia se ţine în gură până de topeşte, cura durează 2 – 4 luni. Ajută la refacerea florei intestinale

 

Balonare; frunze de anghinare, eficace pentru combaterea fermentaţiei intestinale, colicilor abdominale, constipaţiei şi ameliorarea funcţiilor hepatice, se face o infuzie din 1 – 2 linguriţe de planta la o cana de apa clocotita, se beau 1 – 2 ceşti/zi.

Fructe de coriandru cu propietaţi carminative, calmeaza durerile abdominale, elimina gazele, se prepara o infuzie

dintr-o linguriţa de fructe zdrobite la o cana de apâ clocotita, se bea întreaga cantitate pe parcursul unei zile.

Busuioc acţioneaza ca antiseptic abdominal, se prepara o infuzie, se beau 2 – 3 ceşti/zi.

Chimen şi anason sau fenicul au aceleaşi propietaţi ca plantele de mai sus.

 

Vreau sa stiu si eu Daca ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExcelent ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.