Elimina naturist Flatulenta

Sharing

Previne si trateaza naturist

Trateaza naturist Flatulenţa

            Este denumirea sub care se regăseşte gazele intestinale sau stomacale. Adică acumularea de gaze în intestine. Gazele se produc din cauza fermentării alimentelor în aparatul digestiv. Fasolea, pastele, pâinea, fructele uscate şi fibrele favorizează flatulenţa. Dintre plantele medicinale se recomandă cele cu rol carminativ.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: afin, angelică, ceapă, cimbrişor, coada şoricelului, gălbenele, măghiran, mentă, mesteacăn, obligeană, pătrunjel, salvie, sunătoare, urzică, usturoi, ţelină.

Mod de folosire al plantelor medicinale.

Afin (Vaccinum myrtylis) se poate folosi frunzele câte 2 linguriţe puse la 250 ml apă clocotite. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Din fructe se pot consuma în fiecare zi câte 100g în timpul sezonului. Se poate de asemenea folosi siropul, afinata, tinctura, etc. Este una dintre plantele care reglează digestia şi care se poate folosi perioade mai lungi de timp. Indicată în toate cazurile în care există diaree sau dereglări intestinale.

Elimina gazele si flatulenta din organism
Elimina Flatulenta

Angelică (Angelica arhangelica)– se pot folosi rădăcinile sau seminţele. Se ia 1 linguriţă care se va pune la 250 ml apă rece, se fierbe apoi 5 minute. Se acopere apoi pentru 15 minute şi se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi, preferabil să fie îndulcit cu miere dacă nu există contraindicaţii.

Ceapă (Allium cepa) se poate consuma ca aliment împreună cu orice mâncare cât mai des. Ajută la distrugerea foarte multor germeni patogeni. Coji de ceapă se pun 2 linguriţe de coji mărunţite la 250 ml apă şi se fierb timp de 15 minute. Se strecoară şi se consumă când există diaree sau flatulenţă.

Cimbrişor (Thymus serpyllum) se va pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă şi se fierbe timp de 10 minute. Se strecoară şi se va consuma îndulcit cu miere, câte 1 păhărel înainte de mese.

Coada şoricelului (Achillea milefolium) se pot folosi cel mai bine florile pentru că au un efect mai puternic, (conţine azulene) dar se poate folosi şi planta întreagă. 2 linguriţe de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi, pentru efectul dezinfectant care-l are asupra intestinelor. Este indicată în toate cazurile cu dereglări intestinale sau diaree.

Gălbenele (Calendula officinale) se pot folosi cel mai bine florile pentru că au un efect mai puternic, dar se poate folosi şi planta întreagă. 2 linguriţe de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi, pentru efectul dezinfectant care-l are asupra intestinelor.

Măghiran (Majorana hortensis) se pune 1-2 linguriţe la o cană de apă rece. Se lasă apoi timp de 3 ore, după care se va fierbe timp de 10 minute. Se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. 

Mentă (Mentha piperita) se pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se poate consuma 2-3 căni pe zi. Ajută la o digestie mai rapidă şi ajută pe cei care au suplimentar şi greţuri.

Mesteacăn (Betula verrucosa) 1 linguriţă de frunze se pune la 250 ml apă apoi se fierbe timp de 5 minute. Se strecoară şi când se răceşte se pune un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu şi se pot consuma 2 căni pe zi. Este unul dintre cele mai eficiente diuretice şi este indicat în cazurile când vinovată este o infecţie intestinală. Poate distruge chiar şi stafilococul şi streptococul.

Obligeană (Acorus calamus) 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune în gură pentru 10 minute apoi se înghite în toate cazurile în care este vinovată o dereglare digestivă. Se poate face acest lucru de 3 ori pe zi, după mesele principale. Se poate de asemenea pune 1 linguriţă la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma şi în acest caz 1-3 căni pe zi. Este şi laxativ.

Pătrunjel (Petroselinum crispus) se poate folosi frunza de pătrunjel în orice mâncare şi în orice cantitate. De asemenea se poate face din rădăcină un ceai. Se pune 2 linguri de rădăcină mărunţită la 250 ml apă şi se fierbe apoi 20 minute, după care se strecoară. Se poate consuma în acest fel 2-3 ceaiuri pe zi, ajutând la curăţirea intestinelor.

Salvia (Salvia officinalis) se pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute. Se strecoară. Se pot bea 2-3 căni pe zi. Se poate îndulci cu miere după gust.

Sunătoare (Hypericum perforatum) se pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute. Se strecoară. Se pot bea 2-3 căni pe zi. Este indicată în special la cei care au aceste probleme datorită dereglărilor nervoase.

Urzică (Urtica dioica) se pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute. Se strecoară. Se pot bea 2-3 căni pe zi. Este indicată deoarece ajută atât la dezinfecţie cât şi la suplimentarea cu minerale a organismului.

Usturoi (Alium sativum) se poate consuma cât mai mult usturoi pentru că este un bun antibiotic distrugând foarte mulţi germeni patogeni.

Ţelină (Apium graveolens) se poate consuma la orice mâncare proaspăt sub formă de salată sau frunze mărunţite şi puse în orice mâncare sau se poate folosi chiar suc din rădăcină şi frunze câte 20-50 ml de suc odată. Este foarte eficient în cazurile în care se remarcă o stază sau o încetinire a funcţiilor digestive.

-Se mai pot face însă şi clisme care ajută la eliminarea toxinelor stagnante în intestine. Acestea se vor face la temperatura corpului cu apă călduţă sau cu ceaiuri din plante. Se pot face de 2 ori pe zi, sau doar o dată mai multe zile la rând, până organismul rezolvă această afecţiune. Se pot lua concomitent şi ceaiurile de mai sus la alegere în funcţie de dorinţa şi posibilitatea omului

 

Vreau sa stiu si eu Daca ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExcelent ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...