Flebita tratata naturist

Sharing

Prevenire si tratament naturist

Flebita poate fi prevenită pe cale naturala

Flebita este o boală care constă în inflamarea pereţilor unor vene, care antrenează o coagulare anormală a sângelui la acest nivel, şi apoi formarea unui cheag de sânge, care se poate deplasa către plămâni, producând obstrucţia circulaţiei sângelui la acest nivel.

Această complicaţie este destul de frecventă şi destul de gravă.

Din această cauză este foarte important să se depisteze încă de la debutul său. De asemenea diagnosticul trebuie foarte bine precizat. Dacă se ţine cont numai de aspectul clinic (înroşirea, încălzirea zonei respective, umflarea pulpei piciorului) medicul se poate păcăli în jumătate din cazuri. De aceea este indispensabilă efectuarea examenelor complementare (analiza de sânge, flebografie, echodoppler) în primele 24 ore de la apariţia simptomelor.

Multe persoane prezintă mici anomalii de coagulare, care cresc vâscozitatea sângelui, şi favorizează apariţia cheagurilor.

În ultima vreme aproximativ jumătate din populaţie prezintă anumite anomalii în ceea ce priveşte circulaţia venoasă a sângelui, dar dintre acestea nu toţi fac flebită. Dar în caz de situaţii favorizante (alăptat prelungit, imobilizare cu ghips) riscul este multiplicat de 5 ori.

Dacă o femeie tânără face o flebită fără o cauză evidentă, medicul solicită un bilanţ de hemostază (analiză de sânge) şi la alţi membri de familie, deoarece adesea aceste anomalii sunt ereditare. Aceasta permite apoi o supraveghere mai bună şi mai atentă a persoanelor cu risc în timpul unor intervenţii chirurgicale, sau la femei, în timpul sarcinii.

Tratament.

O dată confirmată, flebita trebuie tratată de urgenţă. În primul rând trebuie distrus cheagul. Această distrugere începe prin injecţii sub-cutanate, urmate de comprimate, de 2 ori pe zi. Tratamentul se face ambulatoriu, spitalizarea fiind rezervată doar pentru cauzele mai dificile.

Purtatul ciorapilor elastici sau a colanţilor este indispensabilă. Aspirina trebuie evitată în timpul tratamentului cu anticoagulante, datorită riscului de sângerare.

Tratamentul cu anticoagulante trebuie urmat trei luni şi în acest timp trebuie să se facă periodic analize de sânge.

De asemenea femeile care fac tratament hormonal de substituţie la menopauză, trebuie să întrerupă acest tratament în timpul administrării anticoagulantelor.

În cazul pilulelor contraceptive, acestea trebuie întrerupte în timpul tratamentului contra flebitelor.

Sfaturi pentru a evita flebita.

  1. Mergeţi pe jos cel puţin 20 minute pe zi.
  1. Nu fumaţi.
  2. După o operaţie sau după naştere, nu staţi timp îndelungat în pat, ci faceţi câţiva paşi aşa cum vă recomandă medicul.
  3. Dacă efectuaţi o călătorie mai lungă de 5 ore, din oră în oră trebuie să vă ridicaţi şi să mergeţi câţiva paşi, beţi apă suficientă şi purtaţi ciorapi de contenţie.
  4. Nu lăsaţi kilogramele să se acumuleze.

FLEBITA.

Inflamaţia unei vene datorită agenţilor infecţioşi, toxici sau traumatici poartă denumirea de flebită. Infecţia venei pleacă de obicei de la o rană, de la o infecţie locală a pielii sau de la o infecţie generală. Mai frecvent flebita se observă la venele superficiale sau profunde ale membrelor superioare sau inferioare.

De multe ori inflamaţia venelor este o complicaţie a varicelor infectate (varice ale gambei, varice hemoroidale, etc).

La locul inflamaţiei pielea este roşie, fierbinte, uneori prezintă un edem. Bolnavul acuză o durere permanentă, care nu mai poate permite mişcarea membrului respectiv. Concomitent pot fi prezente frisoanele, febra, starea generală rea, etc. Dacă boala nu se tratează de la început pot apare complicaţii ca tromboflebita (astuparea venei cu cheaguri de sânge) sau infecţia se poate răspândi şi în sânge

Flebita tratament
Flebita tratament

Tratament :

-Cel mai sigur şi rapid tratament la această afecţiune este folosirea lipitorilor. Pentru aceasta nu vă trebuie să cunoaşteţi decât foarte puţine lucruri şi anume : cele mai bune sunt cele care sunt puţin mai mari. De asemenea acestea se vor prinde din lacurile unde trăiesc în mod natural şi se vor pune în borcane cu apă fără nici un pic de mâncare, doar cu apă curată. Aceasta se va schimba cu mare grijă zilnic, dar cu apă care a stat 24 ore în borcan separat pentru a se elimina clorul din apă. Se ţin timp de 3-4 zile, înainte de a fi folosite.

După 3-4 zile se vor pune într-o sticlă goală de medicament în funcţie de mărimea ei. Nu trebuie să fie prea mare ci doar să încapă în interior lipitoarea. Se spală apoi locul unde trebuie să fie aplicată şi se clăteşte cu multă apă, pentru că dacă va rămânea pielea cu urme de săpun aceasta nu se va lipi. Se aplică lângă vasul din care va trebui să extragă sângele stricat şi nu pe vasul de sânge direct.

Se lasă să acţioneze până se va lipi. În momentul în care se va lipi de piele, se simte ca o mică înţepătură la locul respectiv.

Se ia apoi sticla de medicament de pe ea şi se presară puţină sare pe lipitoare. Se lasă apoi 5-10 minute să scoată sânge. Se va desprinde singură. Nu trebuie să se desprindă forţat.

În locul din care a supt sângele se va spăla cu orice dezinfectant (alcool, tincturi, apă oxigenată, etc) şi se va pune apoi un mic pansament. Se lasă până a doua zi. A doua zi aproape că nu se mai vede locul. Se lasă apoi această lipitoare timp de 6-7 zile în borcan după care se poate aplica din nou, dacă mai este cazul.

În 3-4 aplicaţii se rezolvă această afecţiune.

-Se pot folosi următoarele plante medicinale: albăstrele, alun, anason, arnică, brusture, castan comestibil, castan sălbatec, ceapă, coada şoricelului, conopidă, ghimpe, iarbă mare, iederă, lămâie, lumânărică, orz, păpădie, pătlagină, salcie, sânzâiene, scai, tătăneasă, urzică, usturoi, viţa -de-vie.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Albăstrele (Centaurea cyanus) 1 linguriţă de flori uscate se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară: Se bea întreaga cantitate într-o zi. Este foarte eficientă pentru curăţirea organismului de toxine.

Alun (Corylus avelana) se foloseşte coaja albă care se rade de pe coaja proaspătă de alun. Se pune 2 linguriţe la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute. Se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi, contribuind la curăţirea  arterelor de depunerile care există. Din frunze se poate face de asemenea un ceai. Se pun 2 linguriţe de frunze mărunţite la 250 ml apă şi se fierbe timp de 10 minute. Se strecoară şi se consumă 2-3 căni pe zi.

Anason (Pimpinella anisum) seminţele se macină cu râşniţa de cafea şi se pune o linguriţă sub limbă pentru 10 minute apoi se înghite cu apă. Se face acest lucru de 3 ori. Se poate face şi ceai însă nu este aşa de eficient ca praful.

Arnica (Arnica montana) o linguriţă tinctură se pune la 100 ml apă şi se pun comprese externe. Vindecă şi dezinfectează local. Este poate planta care vindecă toate rănile. Există tinctura la toate magazinele de profil naturist.

Brusture (Arctium lapa) se pot folosi frunzele unse cu ulei, smântână sau altă masă grasă şi se aplică local pentru 12-24 ore, după care se schimbă. Sunt indicate în cazurile cu inflamaţii. De asemenea se poate folosi rădăcina 2 linguriţe de rădăcină mărunţită se pun la 250 ml apă şi se fierb timp de 5 minute apoi se strecoară. Se pot consuma intern 1-2 căni pe zi şi extern se aplică comprese călduţe pentru dispariţia inflamaţiilor.

Castan comestibil (Castanea sativa) se consumă seminţele fierte făcute piure sau aşa simple prăjite sau sub altă formă. Ajută la curăţirea arterelor. Se poate consuma câte 100-300g pe zi, perioade mai lungi de timp fără să producă efecte negative.

Castan sălbatec (Aesculus hippocastanus) se ia coajă de la ramuri tinere. 20g de coajă mărunţită se pune la 250 ml alcool alimentar de 70 grade. Se ţine apoi timp de 15 zile agitând des. Se strecoară şi se poate folosi câte 5-10 picături de 3 ori pe zi, diluată la 100 ml apă. Se pot de asemenea să se facă diferite creme şi unguente, dar deoarece sunt în comerţ foarte multe preparate din castan şi sunt destul de ieftin este indicat să se folosească acestea pentru că acestea sunt preparate de specialişti şi aveţi garanţia calităţii. Se vor folosi conform indicaţiilor producătorului.

Castan seminţe care se vor mărunţi 20 de castane în 500 ml petrol. Se lasă timp de 4 săptămâni, după care se strecoară. Se pun comprese şi se frecţionează locurile afectate de 2 ori pe zi. Se poate pune de asemenea pe o bucată de pansament acest petrol, apoi se bandajează lejer. Se lasă 24 ore.

Ceapa (Allium cepa) ceapa sub orice formă fluidifică sângele şi previne riscul de apariţie al cheagurilor.

Coada şoricelului (Achillea milefolium) cele mai eficiente sunt florile. 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi, contribuind la curăţirea arterelor.

Conopida (Brassica oleracea) este cunoscută pentru efectele ei depurative, diuretice, fiind recomandată persoanelor care sufere de afecţiuni renale, este antianemică, decongestionantă şi energizantă. Constituie un adevărat medicament pentru diabetici, căci consumată în stare crudă, sau în diferite preparate culinare, are efect hipoglicemiant. Se indică în tratamentul adjuvant al acneei, astenii, ciroză, colici nefritice, constipaţie, flebite, infecţii intestinale. Folosită în alimentaţia curentă ajută la redresarea tensiunii arteriale atunci când are valori prea mari.

Ghimpe (Xanthium spinosum) 2 linguriţe de plantă mărunţite se pun la 250 ml apă şi se fierb apoi timp de 5 minute. Se strecoară şi se pot consuma 2-3 căni pe zi. Este foarte indicată şi în cazul în care există inflamaţii să se pună cataplasmă cu planta fiartă caldă extern.

Iarbă mare (Inula helenium) 3-4 linguri de pulbere de rădăcină se fierb în 250 ml apă pentru 10 minute apoi se strecoară. Se iau câte 2-3 linguriţe de mai multe ori pe zi, în special seara la culcare se lasă 3 linguriţe perioade de 20 zile apoi se face o pauză de 7 zile şi se poate relua.

Iederă (Hedera xelix) 20 g frunze fierte timp de 10 minute în 250 ml apă. Se poate pune extern compresă cu acest ceai sau chiar cataplasme cu planta strecurată pentru 24 ore pe locurile cu umflături.

Lămâi (Citrus limoniu) se indică consumul sucului de lămâi datorită faptului că acesta conţine multă vitamina C care este un puternic oxidant. De asemenea se poate consuma şi coaja. Se taie lămâia în două şi se stoarce sucul. Se pune apoi coaja şi pulpa tăiată în 250 ml apă şi se fierbe până se moaie coaja. Se lasă apoi să se răcească acoperită. Se strecoară peste sucul obţinut înainte şi se poate îndulci cu miere dacă nu există contra indicaţii. Este posibil să se facă acest lucru timp de 30 zile consumându-se câte un astfel de ceai în fiecare dimineaţă. Este foarte util pentru curăţirea organismului de toxine şi dizolvarea ateroamelor care pot fi prezente în vene.

Lumânărică (Verbascum phalomoides) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se pot strecura. Se consumă 2-3 căni pe zi. Este indicat în cazurile în care există în organism şi o infecţie. Se pot aplica şi extern în cazurile în care există diferite umflături sau inflamaţii.

Orz (Hordeum vulgare) -Suc de verde- se spală planta tânără în mai multe ape, apoi se toacă mărunt şi se pune în centrifugă. Se consumă câte 50 ml dimineaţa amestecat cu suc de mere înainte cu 30 minute de a mânca şi seara cu 30 minute înainte de cină. Se mai poate folosi şi cu suc de morcov sau de fructe de pădure. În cazul unei afecţiuni mai grave se va folosi de 3 ori pe zi. Se pot face cure oricât de lungi pentru că cu cât se continuă cura mai multe zile cu atât va fi mai bine pentru organism.

Păpădie (Taraxacum officinale) frunze salată crude se pot folosi în orice cantitate în sezon. Plantă uscată 2 linguriţe se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Rădăcină 2 linguriţe de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe apoi timp de 10 minute. Se strecoară şi se poate consuma 2-3 căni pe zi. Cură de tije florale se poate face în sezon. Se culeg tijele şi se spală apoi se consumă în fiecare dimineaţă câte 10 tije perioade de 20-30 zile, sirop din flori câte 3 linguriţe pe zi. Există la orice magazin de plante medicinale. Este o plantă care ajută la curăţirea arterelor şi venelor de diferite depuneri care pot fi în acestea.

Pătlagină  (Plantago lanceolata) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se pot strecura. Se consumă 2-3 căni pe zi. Extern se poate folosi în cazurile cu inflamaţii sub formă de comprese.

Salcie (Salix alba) coajă sub formă de praf sub limbă. Se pune praf de coajă obţinut cu râşniţa de cafea apoi cernut. Se ţine pentru 15 minute apoi se înghite. Se poate de asemenea pune 2 linguriţe de praf la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute. Se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Este foarte eficientă în cazul durerilor. Din aceasta s-a preparat prima dată aspirina care se foloseşte de foarte multe ori. Avantajul acesteia este că nu are atâtea efecte negative ca cea sintetică. Se poate pune şi extern sub formă de comprese în cazul inflamaţiilor foarte frecvente în cazul acestei afecţiuni.

Sânzâiene (Galium mullugo) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se pot strecura. Se consumă 2-3 căni pe zi. Se poate de asemenea să se folosească sub formă de praf care se pune sub limbă pentru 10 minute apoi se înghite cu apă. Ajută la curăţirea organismului de toxine.

Scai (Onopordon acanthium) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se pot strecura. Se consumă 2-3 căni pe zi.

Tătăneasă (Symphytum officinalis) rădăcină mărunţită 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se pot strecura. Se consumă 2-3 căni pe zi. Extern se poate folosi în cazurile cu inflamaţii sub formă de comprese. Se mai poate folosi sub formă de tinctură atât intern cât şi extern. Intern se ia 1 linguriţă diluată la 100 ml apă de 3 ori pe zi., cu 15 minute înainte de mesele principale. Extern se aplică sub formă de comprese în diferite diluţii pentru cazurile cu inflamaţii şi dureri. Există de asemenea la toate magazinele de profil creme şi unguente care se pot aplica extern conform indicaţiilor producătorului.

Urzică (Urtica dioica) suc proaspăt se obţine din plantă proaspăt recoltată şi apoi spălată bine. Se trece apoi mărunţită prin storcătorul de fructe. Se poate consuma câte 100 ml de 3 ori pe zi, înainte de mese. Se poate folosi şi împreună cu alte sucuri. Ajută la curăţirea arterelor şi tuturor vaselor de sânge. Sau 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se pot strecura. Se consumă 2-3 căni pe zi. Se poate de asemenea să se folosească sub formă de praf care se pune sub limbă pentru 10 minute apoi se înghite cu apă. Ajută la curăţirea organismului de toxine.

Usturoi (Alium sativum) tinctură intern sau usturoi la fiecare masă. Există o serie de preparate cu usturoi în orice magazin de profil naturist şi sunt foarte eficiente la curăţirea arterelor. Se indică folosirea tincturii în cure. Se începe cu o picătură în prima zi, pentru ca să se adauge câte o nouă picătură în plus zilnic. Se ia câte 25 picături maxim şi apoi se scade cu câte 1 picătură pe zi. Se zice că este cea mai eficientă cură pentru curăţirea arterelor. Cei care pot şi rezistă la această cură o pot face de 2-3 ori pe an, la intervale de 2-3 luni între cure fiind una dintre cele mai puternice cure.

Viţa -de-vie (Vitis vinifera) frunze unse cu oţet şi aplicate local. Se poate face de 2-3 ori pe zi. De asemenea se poate pune compresă cu vin local, aplicat cu ajutorul unui pansament.

-Se face un vin din : 1 litru de vin de struguri de bună calitate, în care se va pune 50 ml de tinctură de coajă de castan. Se va lua din acest vin câte 50 ml de 3 ori pe zi.

Tinctura de propolis.

Se va lua tinctură de propolis făcută de Apicola. Este vorba despre tinctura de propolis 30%, care se găseşte de vânzare la toate magazinele Apicole din ţară. Aceasta este recoltată de pe suprafeţe mai mari de teren şi este mult mai eficientă ca cea recoltată de pe suprafeţe mai  mici de teren.

Se va lua câte 2 picături de tinctură la fiecare 5 kg corp. Dacă aveţi 50 kg atunci va trebui să luaţi 20 de picături de 3 ori pe zi. Cel mai eficient este să se pună pe un miez de pâine, se mestecă bine în gură, apoi se înghite. Se face acest lucru de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de mesele principale.

Este bine să se ia o perioadă de minimum 15 zile, se poate însă lua şi ani de zile fără să producă efecte negative în organism. Este utilă fiind un antibiotic natural cu spectru mare de acţiune, care se poate lua fără antibiogramă. Trebuie doar să se testeze dacă nu există alergie la acest produs. Pentru aceasta se va pune 3-5 picături de tinctură pe o bucată de pâine şi se mestecă bine în gură, după care se înghite. Se face acest lucru seara. Dacă până dimineaţă nu apar fenomene alergice înseamnă că puteţi s-o luaţi fără teamă. Este bine ca tratamentul acesta să se facă zilnic cel puţin 15 zile, fără întrerupere.

Tinctura aceasta poate înlocui foarte multe antibiotice având un spectru foarte mare, cu condiţia să se ia o perioadă suficient de lungă şi în felul arătat. Cu pâine (amidon) este mult mai eficient. În nici un alt mod nu se poate lua aşa de bine. Dacă se va pune în apă se va lipi tot ce este mai bun pe marginea paharului. La fel se va întâmpla şi atunci când se pune într-o linguriţă. Deci aplicaţi cu încredere acest mod de administrare. De asemenea este bine să fie luată cu 15 minute înainte de mese pentru a nu se combina cu alte alimente şi a fi mai uşor asimilată de organism.

Extern – se va face doar cu acordul medicului curant :

-Se vor pune foi de varză strivite pe locul afectat şi se ţin în funcţie de toleranţă între 4-12 ore, după care se schimbă.

Argilă abia călduţă înmuiată cu tinctură de castan.

-Brânză de vaci cataplasme externe.

-Cataplasme dintr-o lingură de untură de porc ne sărată amestecată cu un gălbenuş de ou şi o lingură de smântână proaspătă. Se amestecă bine puţin încălzite şi se aplică local, apoi se leagă cu un pansament. Se poate ţine pentru 24 ore.

Foi de varză, de brusture, hrean, podbal, pătlagină sau tătăneasă, unse cu smântână proaspătă şi aplicată local. Pentru uşurinţă se va unge local cu smântână proaspătă, se pune apoi frunza şi se pansează lejer. Se poate păstra în funcţie de toleranţă până la 24 ore.

Alimentaţia se va respecta regimul instituit de medicul curant cu mare stricteţe.

Tinctura de sunătoare.

Hypericum perforatum.

Produsă de Dacia Plant Sebeş.

Acţiuni.

Intern: antiseptic, antiseptic urinar, diuretic, astringent, sedativ, cicatrizant, vermifug, vulnerar, antifebril, antiinflamator, hepatoprotector, ajută la regenerarea celulei hepatice, coleretic, colagog, antispastic, antianemic.

Extern: analgezic, antiseptic, cicatrizant, decongestionant, antiiritativ, calmant al mâncărimilor.

Indicaţii.

Intern: hepatită, ciroză (adjuvant), icter, diskinezie biliară, inflamaţia vezicii biliare, anemie, spasme gastrice, ulcer, indigestii, boli renale cronice (adjuvant), incontinenţă urinară, tonic uterin în tulburări menstruale, leucoree, hemoroizi, febre intermitente, dureri de cap, migrene, convulsii, sciatică, nevralgii faciale, hidropizie, dizenterie, varice, flebite, inapetenţă, isterie, epilepsie, junghiuri, icter, impotenţă, frigiditate, stări depresive, tulburări psihice şi nervoase asociate menopauzei, coşmaruri, enurezis, pavor nocturn, colită, enterocolită, rectocolită, distonie neuro-vegetativă.

Extern: zona zoster, dermatoze cu mâncărimi, răni, arsuri, în cosmetică pentru tenurile iritate, contra pruritului în alergii, eczeme.

Contraindicaţii: nu se cunosc.

Tonic venos.

Supliment contra varicelor şi afecţiunilor vasculare.

Uz intern.

Produs de Dacia Plant Sebeş.

Extractele hidroalcoolice din acest produs sunt foarte bogate în flavone, substanţe care drenează, asigură elasticitatea şi tonicitatea, împiedecă inflamarea vaselor de sânge. Mai mult, el conţine plante cu efecte tonice hepatice, reglatoare ale cantităţii de colesterol din sânge, laxative, îmbunătăţind astfel acivitatea acelor sisteme şi organe care asigură sănătatea vaselor de sânge şi care sunt implicate în apariţia unor afecţiuni vasculare cum ar fi: varicele, tromboflebita, fragilitatea capilară dar şi ateroscleroza, arterita sau ischemia cardiacă. Iată în continuare care sunt acţiunile şi indicaţiile plantelor din compoziţia acestui remediu.

Acţiuni: antiinflamator general, antiinflamator foarte bun, antioxidant puternic (neutralizează radicalii liberi din sânge), drenor şi tonic hepatic, febrifug mediu, jipocolesterolemiant puternic, hipoglicemiant mediu, tonic venos.

Indicaţii: varice, hemoroizi, adjuvant în flebită şi tromboflebită, fragilitate capilară, fragilitate vasculară, adjuvant în sechelele de după accidente vasculare, valori crescute ale colesterolului şi glicemiei, atonie intestinală, constipaţie atonă, adjuvant în tratamentul arteritei şi aterosclerozei, adjuvant în tratamentul diferitelor forme de ischemie cardiacă.

Alte utilizări interne: gastrită hipo-acidă, diabet (mai ales când este asociat cu probleme hepatice sau cu valori crescute ale colesterolului), intoxicaţii cronice (plantele amare din componenţa sa favorizează eliminarea masivă de toxine, potenţând efectele depurativelor şi laxativelor), hepatită, icter.

Precauţii: persoanele foarte slăbite, devitalizate, vor utiliza jumătate din doza prescrisă în prospectul produsului şi nu vor realiza cure mai lungi de 3 săptămâni cu 3-4 zile pauză între ele.

Contraindicaţii: nu se cunosc.