Macul – Efecte benefice de netagaduit!

Cum actioneaza Macul in Sanatatea noastra!

 

 

MAC ROŞU DE CÂMP

Papaver rhoeas Fam. Papaveraceae.

Denumiri populare: macul cucului, mac de grădină, mac iepuresc, mac păsăresc, mac roşu, mac sălbatec, măcuţ, paparoane, pipaci, pipiloare, afion, aşiş, mac alb, mac albastru german, mac de grădină, mac involt, mac negru, mag, moaci, paparoane, somnişor.

Descriere- este o plantă erbacee, anuală, acoperită cu peri aspri. Creşte prin semănături de cereale şi pe marginea drumurilor. Tulpina înaltă până la 70-80cm, uneori ramificată, cu frunze alungite, adânc penat-divizate, se termină cu o floare cu caliciul format din 2 sepale mari verzi care cad când bobocul se deschide, corola din 4 petale de culoare roşu aprins, în general pătate în negru la bază şi androceul din numeroase stamine. Fructul este o capsulă terminată cu un disc stelat. Înfloreşte din mai până în iunie.

În tradiţia populară: ceaiul din flori se lua contra tusei şi se făcea cu el gargară contra durerilor de gât. Se mai dădea în pojar şi scarlatină, pentru a grăbii apariţia erupţiilor, precum şi contra insomniilor. În satele din jurul Careilor, ceaiul din flori uscate, uneori amestecate cu nemţişori (Delphinium consolida), se folosea contra hemoragiilor.

Compoziţie chimică: se utilizează numai petalele (Flores Rhoeados) denumite şi paparoane, petalele florilor conţin un antocianozid cu gianidol care se colorează în roşu.

Alcaloizii readina, reagenina şi alţii cu structură neelucidată, mucilagii, mecocianină, mecopelargonidină.

Acţiune farmacologică: emolientă bronhică, antispastic, antiseptică împiedicând înmulţirea microbilor, calmant, antitusiv, behică, uşor sedativă.

Se foloseşte în următoarele afecţiuni: bronşite cronice şi acute, colică biliară, dureri de gât, faringită, gripă, inflamaţiile pielii, insomnie, laringită acută, pleoape inflamate, pojar, răceli, răguşeală, riduri, tuse.

În tradiţia populară: din capsule uscate ori seminţe fierte în lapte se dădeau copiilor pentru somn. La Răşinari, se puneau flori roşii de mac într-o ceşcuţă cu apă şi aceasta se bea pentru somn.

Se mai punea în baia copiilor, planta întreagă sau numai capsule. Decoctul seminţelor se ţinea în gură pentru a potoli durerile de dinţi şi contra gâlcilor de la gât.

Seminţele pisate şi amestecate cu miere se puneau pe bube, să spargă cât mai repede. În unele părţi, se punea în alifie şi pânză de păiajen. Cei care aveau guşă înghiţeau în postul mare, începând de marţi, în fiecare dimineaţă, câte 1 linguriţă de seminţe de mac. Decoctul capsulelor fierte se îngroşa cu făină şi pasta obţinută se punea la junghiuri.

Cei care aveau panariţiu, la mână sau la genunchi, culegeau planta cu totul, cu rădăcină, tulpină şi măciulii, o puneau într-o oală să fiarbă, adăugau cenuşă şi făceau o leşie, cu care se spălau de mai multe ori. Cei care aveau umflături făceau lapte din seminţe de mac, o udau cu lapte pe aceasta, o presărau cu puţină sămânţă de mac şi repetau tratamentul până dădea înapoi şi se vindeca. Seminţele cu miere se luau contra herniei.

La Nereju se luau pisate contra herniei, iar cei care aveau hemoroizi îi presărau pe ele. Plămădite în rachiu se mai luau contra frigurilor. Decoctul capsulelor se dădea animalelor care fătau greu.

Istoric şi întrebuinţări: macul a fost cultivat din cele mai vechi timpuri pentru seminţe, acestea fiind folosite în alimentaţie.

În jurul anului 1930 după elaborarea în Ungaria de către Kabay a unei tehnologii de extragere a morfinei din capsulele uscate, începe să se vorbească de macul cu folosire mixtă- seminţe şi capsule- iar de acum înainte, ţările care importau opiu din Orient îşi concentrează atenţia în obţinerea de soiuri de mac cu folosire mixtă, care să beneficieze atât de o producţie mare de seminţe, cu un conţinut mare în ulei gras, cât şi de un randament ridicat de capsule având un procent sporit de morfină.

Astăzi pentru a împiedica obţinerea opiului necesar producerii heroinei, toate culturile de mac sunt sub controlul unor organisme internaţionale şi s-a încetăţenit, cel puţin în Europa, cultura macului cu folosire mixtă.

Studiile efectuate au demonstrat că în cursul dezvoltării circa ¾ din conţinutul în morfină din plante se localizează în capsulele mature. Astfel a devenit eficient sistemul obţinerii morfinei pe cale industrială din capsule de mac mature, care în prealabil au fost treierate pentru scoaterea seminţei.

Seminţele conţin 45-55% ulei cu deosebite calităţi culinare, fiind utilizate în industria alimentară: cofetărie, patiserie şi panificaţie.

Capsulele conţin 0,15-0,8% morfină, care se foloseşte, ca şi codeina în care se poate converti în scopuri terapeutice.

Producţia mondială de opiu obţinută din culturi oficializate este de circa 1200 tone anual. Se apreciază că o cantitate egală de opiu se produce şi în mod clandestin.

 

Macul înfloreşte în funcţie de condiţiile climatice, începând de la jumătatea lui iunie până la 15-20 iulie.

Fructul este o capsulă uniloculară, multiseptată, de formă sferică, obovată, periformă, turtită, sau asemănătoare unui butoiaş, alungit. În interior, capsula prezintă o placentaţie parietală, placentele fiind situate pe septurile formate din creşterea carpelelor.

Capsulele de culoare verde-albăstruie- cenuşie, sunt acoperite cu un strat de ceară. O dată cu maturarea, culoarea lor devine galbenă-cenuşie şi are loc desprinderea seminţelor de pe placentă, acestea căzând în interiorul capsulelor. La unele forme de mac capsulele sunt indehiscente, la altele seminţele se pot scutura, ieşind prin porii (valvule) de sub discul stigmatului.

Seminţele de formă reniformă, reticulată, au culoarea albă, gălbuie cel mai frecvent cenuşie-albăstruie.

Compoziţie chimică: se folosesc capsulele de mac Capita Papaveris şi seminţele Semen Papaveris.

Componenţii principali ai capsulelor de mac si sunt alcaloizi în număr de 40. Ei se găsesc sub formă de săruri ale acizilor sulfuric, lactic şi meconic. Conţinutul lor variază în funcţie de provenienţă şi condiţii pedoclimatice. Alcaloidul predominant este morfina, care are un conţinut cuprins între 0,10 şi 0,8%.

După structura lor alcaloizii se împart în mai multe grupe.

-Alcaloizi cu nucleu morfinic: morfina, codeina, tebaina, salutaridina, codeinona.

-Alcaloizi cu nucleu izochenolenic, cuprinzând grupele;- cu nucleu benzilizochinoleinic: papaverina, papaveraldina, laudanina, laudanoida, codamina. Cu nucleu ftalidizochinoleinic: narcotolina, narceina. De tip protopină: protopina, criptopina. De tip readină: cu seria papaverubina B-E. De tip aporfinic: izoboldina.

-Alcaloizi nespecifici papaveraceelor, aflânu-se şi în alte familii.

În capsule se mai găsesc aminoacizi liberi şi legaţi, enzime, zaharuri, mucilagii, pectine, taninuri. Acizii organici sunt în cantitate importantă. Din aceştia fac parte acizii meconic, lactic, cafeic, ferulic, vanilic, fumaric, p-cumaric, p-hidroxibenzoic.

Esterii acizilor cerolic şi palmitic cu alcoolul cerilic formează ceara de pe capsule.

În uleiul gras predomină acidul linoleic 68-80% din totalul de acizi. Urmează în ordine acizii oleic, palmitic, stearic şi linoleinic. Uleiul gras conţine şi steroli, în cadrul cărora predomină sistosterolii 70%.

În seminţe mai sunt prezente proteine 20-24% şi aminoacizi liberi. S-au putut pune în evidenţă, pe cale cromatografică şi urme de anumiţi alcaloizi, dar numai în endosperm şi embrion.

Toxicologie: toate organele plantei, exceptând seminţele, conţin latex constituit din numeroşi alcaloizi toxici.

Industrie- din seminţe prin presare la rece, se obţine ulei comestibil utilizat în alimentaţie, cofetărie, industria conservelor. De la  a doua presare (la cald) se obţine uleiul sicativ utilizat la fabricarea vopselelor, lacurilor, culorilor pentru pictură, etc.

Din opiul brut se extrage morfina şi alte produse farmaceutice. Opiul se obţine din capsulele ne ajunse la maturitate sau din coaja capsulelor mature. Capsulele verzi se crestează seara. Din ele se scurge un suc lăptos, care se întăreşte şi se brunifică- este opiul brut.

Acţiuni farmaceutice:  Morfina care se extrage din capsule, are acţiune analgezică (fiind un etalon pentru toate substanţele analgezice). Se produce mai întâi o stare de euforie, însoţită de o stare de bine, apoi de deprimare a senzaţiilor, mai ales a durerii, urmată de somnolenţă. Se foloseşte ca deprimant al centrului tusei, diminuând respiraţia, ca excitant al motilităţii gastrice, ca moderator al peristaltismului intestinal. În doze mari, morfina are acţiune hipnotică, provocând obişnuinţă (toxicomania).

Codeina care este mai puţin toxică, se foloseşte ca deprimant al centrului tusei.

Papaverina este un spasmolitic, fiind un deprimant al fibrelor musculaturii netede. Opiul, codeina şi multe alte substanţe este bine să fie prelucrate farmaceutic pentru a nu produce accidente.

Nu se foloseşte la nici o afecţiune decât după reţetă medicală eliberată de medic. În caz contrar se pot produce accidente care se soldează cu moartea.

Morfina un remediu din mac. Niciodată morfina n-a fost atât de folosită ca în ultimele două decenii. Începând din 1984, consumul ei pentru necesităţi medicale a crescut de 10 ori. Numai ea poate să calmeze durerile cele mai rebele, chiar şi cele din cancer, din unele maladii sau în chirurgie.

Ea se extrage din macul roşu. În India se extrăgea opiumul, un suc lăptos care curgea dintr-o incizie în capsula de mac.

E greu de spus când s-a utilizat opiul pentru prima dată în scopuri medicale. Sumerienii îl cunoşteau. Egiptenii de asemenea aşa cum reiese din papirusul din Ebers (1550î.e.n.) care menţiona o mixtură de opiu folosită ca sedativ pentru copii. Virtuţile narcotice şi antidiareice ale opiului erau cunoscute în Grecia şi Roma antică, în Evul Mediu ca şi în perioada Renaşterii. Îl foloseau chiar şi medicii arabi. Succesul opiului n-a lăsat indiferentă curiozitatea chimiştilor. Care este secretul opiului ?

Care este principiul activ?

Descoperirea morfinei datează oficial din 1817. Ea se datorează unui farmacist german necunoscut de elita ştiinţifică care se chema Friederich Serturner. Încă din 1805, el extrăgea din mac o substanţă pe care atunci o administra câinelui său, acesta cădea într-un somn profund. Dar însemnările sale au trecut neobservate. Au trebuit să treacă 12 ani, ca lumea ştiinţifică să se intereseze de studiile sale. Într-o lucrare publicată în 1817 Serturner şi-a botezat substanţa morfium, cu aluzie la Morfeu, zeul somnului. El n-a ezitat de-a testa morfium-ul chiar asupra lui şi pe trei prieteni pentru a se asigura dacă provoacă simptome de intoxicaţie.

Sharing

Vreau sa stiu si eu Daca ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !

AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExcelent (2voturi, Media: 5.00 out of 5)

Loading...