Menta pentru tratament naturist

MENTA tratament naturist

Mentha piperita,

Fam. Lamiaceae.

Denumiri populare: boroştină, camfor, diană, ferent, ghiazmă, giazma broaştei, giugiumă, gnintă, iarbă-neagră, iasmă, izmă bună, izmă de grădină, mintă broştească, mintă de camfor, mintă de chicuşuri, mintă moldovenească, mintă de picuşuri, mintă rece, nintă, nintă broştească, nintă de picuşuri.

În tradiţia populară: în bolile de stomac se lua plămădită bând rachiu. Cu decoctul se făceau spălături contra bubelor şi durerilor de cap, iar plantele fierte se puneau în legături. Ceaiul se da copiilor contra colicilor, iar dacă aveau dureri mari, se punea pe pântece o cataplasmă caldă din frunze de izmă, leuştean.

Pentru dureri de dinţi, se ţinea în gură rădăcină pisată cu rachiu. Pentru “ciumurleală” cu greaţă, se frecau pe corp cu izmă pisată, cu oţet, punând-o apoi şi la inimă. Cu trandafir se folosea contra diareei.

Cei bolnavi de “orbalţ” se ungeau cu miere şi presărau praf de mentă uscată. Ceaiul se mai lua contra tusei, năduşeli, răguşeli şi contra durerilor de piept, precum şi pentru a uşura naşterile. Contra durerilor de inimă se lua ceai rece. Se mai folosea la insomnii, pentru liniştirea organismului surescitat, nervos, etc.

Menta pentru tratament naturist
Menta pentru tratament naturist

Istoric şi întrebuinţări.: menta este una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute. În „Papyrus Ebers” se menţionează faptul că menta a fost folosită cu 1550 ani înaintea erei noastre în Egipt. Dovadă sunt pereţii templului Edfu, dedicat lui Horus, acoperiţi de formule hieroglife care expun tehnicile de preparare a parfumurilor liturgice, în care menta este un ingredient de bază.

Ceva mai târziu, Plinius, Hippocrate şi Aristotel, credeau că aplicare mentei pe organul sexual al femeilor favorizează concepţia. În ce-l priveşte pe Dioscoride, el considera menta o plantă afrodiziacă, al cărui consum le era interzis soldaţilor greci, pentru a nu-i stimula sexual.

Ca plantă magică menta are o personalitate puternică care încarnează deopotrivă cerul şi pământul, paradisul şi infernul, principiul Yng şi Yang, bărbatul şi femeia. În plus ea stimulează mintal „frigul” raţiunii.

Japonezii cunoşteau şi cultivau cu mult mai înainte Mentha arvensis var piperascens (menta japoneză), cu toate acestea ca produs medicinal este citat mult mai târziu în anul 948 de către Tmba Yasuroyi, care recomandă folosirea esenţei în apa pentru spălatul ochilor. Totodată Margaritta Panadero menţionează Japonia ca prima ţară din lume care în 1883 exporta mentol.

Ca plantă cultivată în scopuri medicinale a fost cunoscută mult mai târziu, în anul 1760 în Anglia, când s-au obţinut primele cantităţi de ulei volatil, fiind trecută în farmacopeea engleză.

Primele culturi de mentă din Europa au fost realizate de Hertfordshire, în Anglia, de către Eales. De aici cultur mentei s-a răspândit mai întâi în Anglia, în special în regiunea Mitcham (1750) şi apoi în toată lumea, fiind cunoscută sub denumirea de menta Mitcham. Primele ţări în care se cultivă sunt Olanda şi Germania, în a doua jumătate a secolului trecut, extinzându-se apoi în Franţa, Italia, SUA, India, China şi Japonia.

În ţara noastră prima cultură experimentală a fost înfiinţată de Pater în 1908 la Cluj, pe o suprafaţă de 88 metri pătraţi, cu stoloni obţinuţi de la preotul Iosef Agnelli din Csari (Ungaria) fapt pentru care această formă de mentă a figurat mulţi ani în lucrări sub denumirea de M. piperuta var. agnelliana.

Mai târziu firma „Leo” din Dresda, prin filiala sa din Braşov, specializată în produse dentrifice, înfiinţează în scopuri industriale, în anul 1926, pe terenurile desecate de la Bod, prima plantaţie de 5 hectare cu stoloni de M. piperita-Mitcham adusă din Anglia şi Italia. Ca urmare a interesului deosebit acordat acestei culturi şi a importanţei economice, în ciuda unor condiţii climatice nu prea prielnice din Ţara Bârsei în anul 1929 suprafaţa ocupată cu această cultură s-au extins rapid, ajungând la 239 hectare de pe care s-a obţinut 7100 Kg ulei volatil la distileria înfiinţată la Bod.

Mai târziu aproximativ în perioada 1930-1935 apar culturi de mentă tot de tipul Mitcham la Orăştie, din iniţiativa şi sub îndrumarea farmacistului Andrei Farago.

Este utilizată în industria medicamentelor, pastelor de dinţi, săpunurilor, băuturilor, iar menta crispa în industria pastelor de dinţi şi gumei de mestecat.

În lume există peste 20 de specii de mentă, dar dintre ele cea mai cunoscută şi mai des folosită în materie de sănătate e menta iute, piperată datorită conţinutului ei bogat în uleiuri esenţiale. Cel mai bun ulei de mentă din lume se face în Anglia, încă din 1750 în cantonul Surrey. Urmează uleiul Mitcham, preparat în Franţa şi de valoare aproape egală, cel făcut în Italia. Cantitativ SUA produce cea mai mare cantitate de ulei de mentă, urmate de Japonia şi ţările din Europa de răsărit, dar calitatea lor este mult sub cea europeană.

Descriere: este o plantă anuală, erbacee, considerată însă de mulţi autori perenă.

Rădăcina este formată dintr-un număr foarte mare de rădăcini adventive fibroase, care ajung în profunzime până la 40-60 cm.

Tulpina este anuală, patrunghiulară, compusă din noduri şi internoduri, mai mult sau mai puţin erectă. În funcţie de condiţiile pedoclimatice poate creşte până la 1m şi chiar mai mult.

Din mugurii situaţi pe porţiunea lignificată a tulpinii, de sub nivelul solului se formează stolonii. În funcţie de locul unde cresc, stolonii sunt de 2 feluri: aerieni şi subterani. Aceştia sunt în general, formaţiuni tulpinale asemănătoare ramificaţiilor. Stolonii aerieni formează la noduri rădăcini adventive şi tulpini. Stolonii subterani sunt de culoare albicioasă şi prezintă la noduri rădăcini adventive. Stolonii apar la începutul fazei de ramificare a tulpinii centrale, cresc în lungime, trăiesc până în anul următor când, după ce dau noi tulpini şi după ce acestea se înrădăcinează, mor. Datorită faptului că stolonii subterani se formează în fiecare an s-a creat o falsă părere cu privire la perenitatea mentei. Stolonii subterani nu conţin ulei volatil, în timp ce tulpinile şi ramificaţiile conţin cantităţi foarte reduse. După cosire din mugurii situaţi pe nodurile stolonilor aerieni, pe o parte din stolonii subterani, precum şi pe resturile de tulpini ne tăiate se formează a doua recoltă (otava).

Frunza este ovat lanceolată până la lanceolată, cu marginea limbului serată. Lungimea frunzei variază între 3 şi 8 cm, iar lăţimea de la 1-3cm. Frunzele sunt aşezate pe tulpină opus şi sunt prinse prin pedunculi scurţi. Pe partea superioară sunt netede, iar pe cea inferioară au nervuri proeminente, sunt colorate în verde închis şi sunt prevăzute cu glande oleifere, prezente în număr mult mai mare pe partea inferioară.

Inflorescenţa este de forma unui spic alungit, de 4-10cm lungime.  Floarea este compusă dintr-un caliciu cilindric, campanulat, cu 5 dinţi, violacei, o corolă violetă deschis, formată din 4 lobi dintre care unul este de obicei mai lat, stamine în număr de 4 şi un ovar superior cu stigmat bifurcat.

Fructul este format din 4 nucule mici, acoperite cu caliciul persistent.

Greutatea a 1000 seminţe este de 0,065 g.

Înfloreşte în luna iulie.

Compoziţie chimică: la Mentha piperita se folosesc frunzele Folium Menthae, sau herba de mentă Herbe Menthae atunci când se utilizează la extragerea de ulei volatil.

Mcro şi micro elementele prezente sunt 0-12% şi sunt reprezentate de: P, Ca, Na, K, Mg, Fe, Bi, Mn, Mo, Cu, Zn, etc.

Uleiul volatil este principalul principiu activ. Conţinutul variază în funcţie de ao serie de factori ca soi, varietate, provenienţă, momentul recoltării, condiţiile pedoclimatice. Astfel conţinutul în frunzele uscate este de 1,5-3,5%, iar în gerba proaspătă de 0,15-0,40%.

L-mentolul .i 1- mentona sunt principalii componenţi ai uleiului volatil. Mentolul se găseşte liber şi parţial esterificat ca acetat şi izovalerianat de mentil. Pe lângă mentol se găsesc în cantităţi mici izomerii lui, d-izomentol, d-neomentol şi d-neoizomentol, la fel parţial esterificaţi ca acetaţi de neometil şi neoizomentil. Alături de mentonă se găseşte în cantitate mică izomerul d-izomentonă. Conţinutul în mentol total variază între 45-70% iar cel în mentonă între 8-24.

Al treilea compus al uleiului volatil este un derivat furanic, mentofuranul. În cantitate mică acesta este necesar pentru un ulei volatil de bună calitate. În cantitate mai mare degradează uleiul volatil, scăzându-i calitatea şi conferindu-i un gust amărui.

Alături de aceşti componenţi s-au mai găsit în uleiul volatil hidrocarburi terpenice ca: alfa şi beta pinen, alfa felandren, alfa terpinen, camfem, limonen şi alţii. De asemenea a fost semnalată prezenţaunor alcooli, printre care alfa terpineol, citronelol, cariofilen-alcool, hexanol, trans-sabinen hidrat.

Compuşii oxigenaţi sunt prezenţi în uleiul volatil cu reprezentanţi ca: peperitonă, pulegonă, camfor, 2-metilfuran, 1,8-cineol, 1,8-cineolul poate fi în cantitate mai mare sau mai mică, funcţie de formă şi provenienţă.

În uleiul volatil s-au mai găsit esteri la fel ca şi fenolii timol şi carvacrol.

În frunze s-au mai găsit lipide geta sitosterol, acizii ursolic şimoleanolic, fitol, taninuri, acizii cafeic, clorogenic, p-cumaric, ferulic şi rosmarinic. S-au semnalat de asemenea prezenţa flavonoidelor în special 7-ramnoglucozida luteolinei, 7-ramnoglucozida apigeninei (izoroifolina), mentozida, mentogenina, piperitozida, ş.a.

În materialul vegetal s-au identificat glucide, al căror conţinut variază cu provenienţa, acizi organici ca acidul piruvic, alfa cetoglutaric, colina, betaina. După unii autori s-au găsit în frunze carotenoide ca: alfa şi beta caroten, coptoxantina, etc, enzime, vitamine ca acid ascorbic, vitamina D2, PP şi tocoferoli.

Sharing

Vreau sa stiu si eu Daca ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !

AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExcelent (1voturi, Media: 5.00 out of 5)

Loading...