Menta pentru tratament naturist

Menta pentru tratament naturist

Sharing

MENTA tratament naturist

Mentha piperita,

Fam. Lamiaceae.

Denumiri populare: boroştină, camfor, diană, ferent, ghiazmă, giazma broaştei, giugiumă, gnintă, iarbă-neagră, iasmă, izmă bună, izmă de grădină, mintă broştească, mintă de camfor, mintă de chicuşuri, mintă moldovenească, mintă de picuşuri, mintă rece, nintă, nintă broştească, nintă de picuşuri.

În tradiţia populară: în bolile de stomac se lua plămădită bând rachiu. Cu decoctul se făceau spălături contra bubelor şi durerilor de cap, iar plantele fierte se puneau în legături. Ceaiul se da copiilor contra colicilor, iar dacă aveau dureri mari, se punea pe pântece o cataplasmă caldă din frunze de izmă, leuştean.

Pentru dureri de dinţi, se ţinea în gură rădăcină pisată cu rachiu. Pentru “ciumurleală” cu greaţă, se frecau pe corp cu izmă pisată, cu oţet, punând-o apoi şi la inimă. Cu trandafir se folosea contra diareei.

Cei bolnavi de “orbalţ” se ungeau cu miere şi presărau praf de mentă uscată. Ceaiul se mai lua contra tusei, năduşeli, răguşeli şi contra durerilor de piept, precum şi pentru a uşura naşterile. Contra durerilor de inimă se lua ceai rece. Se mai folosea la insomnii, pentru liniştirea organismului surescitat, nervos, etc.

Menta pentru tratament naturist
Menta pentru tratament naturist

Istoric şi întrebuinţări.: menta este una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute. În „Papyrus Ebers” se menţionează faptul că menta a fost folosită cu 1550 ani înaintea erei noastre în Egipt. Dovadă sunt pereţii templului Edfu, dedicat lui Horus, acoperiţi de formule hieroglife care expun tehnicile de preparare a parfumurilor liturgice, în care menta este un ingredient de bază.

Ceva mai târziu, Plinius, Hippocrate şi Aristotel, credeau că aplicare mentei pe organul sexual al femeilor favorizează concepţia. În ce-l priveşte pe Dioscoride, el considera menta o plantă afrodiziacă, al cărui consum le era interzis soldaţilor greci, pentru a nu-i stimula sexual.

Ca plantă magică menta are o personalitate puternică care încarnează deopotrivă cerul şi pământul, paradisul şi infernul, principiul Yng şi Yang, bărbatul şi femeia. În plus ea stimulează mintal „frigul” raţiunii.

Japonezii cunoşteau şi cultivau cu mult mai înainte Mentha arvensis var piperascens (menta japoneză), cu toate acestea ca produs medicinal este citat mult mai târziu în anul 948 de către Tmba Yasuroyi, care recomandă folosirea esenţei în apa pentru spălatul ochilor. Totodată Margaritta Panadero menţionează Japonia ca prima ţară din lume care în 1883 exporta mentol.

Ca plantă cultivată în scopuri medicinale a fost cunoscută mult mai târziu, în anul 1760 în Anglia, când s-au obţinut primele cantităţi de ulei volatil, fiind trecută în farmacopeea engleză.

Primele culturi de mentă din Europa au fost realizate de Hertfordshire, în Anglia, de către Eales. De aici cultur mentei s-a răspândit mai întâi în Anglia, în special în regiunea Mitcham (1750) şi apoi în toată lumea, fiind cunoscută sub denumirea de menta Mitcham. Primele ţări în care se cultivă sunt Olanda şi Germania, în a doua jumătate a secolului trecut, extinzându-se apoi în Franţa, Italia, SUA, India, China şi Japonia.

În ţara noastră prima cultură experimentală a fost înfiinţată de Pater în 1908 la Cluj, pe o suprafaţă de 88 metri pătraţi, cu stoloni obţinuţi de la preotul Iosef Agnelli din Csari (Ungaria) fapt pentru care această formă de mentă a figurat mulţi ani în lucrări sub denumirea de M. piperuta var. agnelliana.

Mai târziu firma „Leo” din Dresda, prin filiala sa din Braşov, specializată în produse dentrifice, înfiinţează în scopuri industriale, în anul 1926, pe terenurile desecate de la Bod, prima plantaţie de 5 hectare cu stoloni de M. piperita-Mitcham adusă din Anglia şi Italia. Ca urmare a interesului deosebit acordat acestei culturi şi a importanţei economice, în ciuda unor condiţii climatice nu prea prielnice din Ţara Bârsei în anul 1929 suprafaţa ocupată cu această cultură s-au extins rapid, ajungând la 239 hectare de pe care s-a obţinut 7100 Kg ulei volatil la distileria înfiinţată la Bod.

Mai târziu aproximativ în perioada 1930-1935 apar culturi de mentă tot de tipul Mitcham la Orăştie, din iniţiativa şi sub îndrumarea farmacistului Andrei Farago.

Este utilizată în industria medicamentelor, pastelor de dinţi, săpunurilor, băuturilor, iar menta crispa în industria pastelor de dinţi şi gumei de mestecat.

În lume există peste 20 de specii de mentă, dar dintre ele cea mai cunoscută şi mai des folosită în materie de sănătate e menta iute, piperată datorită conţinutului ei bogat în uleiuri esenţiale. Cel mai bun ulei de mentă din lume se face în Anglia, încă din 1750 în cantonul Surrey. Urmează uleiul Mitcham, preparat în Franţa şi de valoare aproape egală, cel făcut în Italia. Cantitativ SUA produce cea mai mare cantitate de ulei de mentă, urmate de Japonia şi ţările din Europa de răsărit, dar calitatea lor este mult sub cea europeană.

Descriere: este o plantă anuală, erbacee, considerată însă de mulţi autori perenă.

Rădăcina este formată dintr-un număr foarte mare de rădăcini adventive fibroase, care ajung în profunzime până la 40-60 cm.

Tulpina este anuală, patrunghiulară, compusă din noduri şi internoduri, mai mult sau mai puţin erectă. În funcţie de condiţiile pedoclimatice poate creşte până la 1m şi chiar mai mult.

Din mugurii situaţi pe porţiunea lignificată a tulpinii, de sub nivelul solului se formează stolonii. În funcţie de locul unde cresc, stolonii sunt de 2 feluri: aerieni şi subterani. Aceştia sunt în general, formaţiuni tulpinale asemănătoare ramificaţiilor. Stolonii aerieni formează la noduri rădăcini adventive şi tulpini. Stolonii subterani sunt de culoare albicioasă şi prezintă la noduri rădăcini adventive. Stolonii apar la începutul fazei de ramificare a tulpinii centrale, cresc în lungime, trăiesc până în anul următor când, după ce dau noi tulpini şi după ce acestea se înrădăcinează, mor. Datorită faptului că stolonii subterani se formează în fiecare an s-a creat o falsă părere cu privire la perenitatea mentei. Stolonii subterani nu conţin ulei volatil, în timp ce tulpinile şi ramificaţiile conţin cantităţi foarte reduse. După cosire din mugurii situaţi pe nodurile stolonilor aerieni, pe o parte din stolonii subterani, precum şi pe resturile de tulpini ne tăiate se formează a doua recoltă (otava).

Frunza este ovat lanceolată până la lanceolată, cu marginea limbului serată. Lungimea frunzei variază între 3 şi 8 cm, iar lăţimea de la 1-3cm. Frunzele sunt aşezate pe tulpină opus şi sunt prinse prin pedunculi scurţi. Pe partea superioară sunt netede, iar pe cea inferioară au nervuri proeminente, sunt colorate în verde închis şi sunt prevăzute cu glande oleifere, prezente în număr mult mai mare pe partea inferioară.

Inflorescenţa este de forma unui spic alungit, de 4-10cm lungime.  Floarea este compusă dintr-un caliciu cilindric, campanulat, cu 5 dinţi, violacei, o corolă violetă deschis, formată din 4 lobi dintre care unul este de obicei mai lat, stamine în număr de 4 şi un ovar superior cu stigmat bifurcat.

Fructul este format din 4 nucule mici, acoperite cu caliciul persistent.

Greutatea a 1000 seminţe este de 0,065 g.

Înfloreşte în luna iulie.

Compoziţie chimică: la Mentha piperita se folosesc frunzele Folium Menthae, sau herba de mentă Herbe Menthae atunci când se utilizează la extragerea de ulei volatil.

Mcro şi micro elementele prezente sunt 0-12% şi sunt reprezentate de: P, Ca, Na, K, Mg, Fe, Bi, Mn, Mo, Cu, Zn, etc.

Uleiul volatil este principalul principiu activ. Conţinutul variază în funcţie de ao serie de factori ca soi, varietate, provenienţă, momentul recoltării, condiţiile pedoclimatice. Astfel conţinutul în frunzele uscate este de 1,5-3,5%, iar în gerba proaspătă de 0,15-0,40%.

L-mentolul .i 1- mentona sunt principalii componenţi ai uleiului volatil. Mentolul se găseşte liber şi parţial esterificat ca acetat şi izovalerianat de mentil. Pe lângă mentol se găsesc în cantităţi mici izomerii lui, d-izomentol, d-neomentol şi d-neoizomentol, la fel parţial esterificaţi ca acetaţi de neometil şi neoizomentil. Alături de mentonă se găseşte în cantitate mică izomerul d-izomentonă. Conţinutul în mentol total variază între 45-70% iar cel în mentonă între 8-24.

Al treilea compus al uleiului volatil este un derivat furanic, mentofuranul. În cantitate mică acesta este necesar pentru un ulei volatil de bună calitate. În cantitate mai mare degradează uleiul volatil, scăzându-i calitatea şi conferindu-i un gust amărui.

Alături de aceşti componenţi s-au mai găsit în uleiul volatil hidrocarburi terpenice ca: alfa şi beta pinen, alfa felandren, alfa terpinen, camfem, limonen şi alţii. De asemenea a fost semnalată prezenţaunor alcooli, printre care alfa terpineol, citronelol, cariofilen-alcool, hexanol, trans-sabinen hidrat.

Compuşii oxigenaţi sunt prezenţi în uleiul volatil cu reprezentanţi ca: peperitonă, pulegonă, camfor, 2-metilfuran, 1,8-cineol, 1,8-cineolul poate fi în cantitate mai mare sau mai mică, funcţie de formă şi provenienţă.

În uleiul volatil s-au mai găsit esteri la fel ca şi fenolii timol şi carvacrol.

În frunze s-au mai găsit lipide geta sitosterol, acizii ursolic şimoleanolic, fitol, taninuri, acizii cafeic, clorogenic, p-cumaric, ferulic şi rosmarinic. S-au semnalat de asemenea prezenţa flavonoidelor în special 7-ramnoglucozida luteolinei, 7-ramnoglucozida apigeninei (izoroifolina), mentozida, mentogenina, piperitozida, ş.a.

În materialul vegetal s-au identificat glucide, al căror conţinut variază cu provenienţa, acizi organici ca acidul piruvic, alfa cetoglutaric, colina, betaina. După unii autori s-au găsit în frunze carotenoide ca: alfa şi beta caroten, coptoxantina, etc, enzime, vitamine ca acid ascorbic, vitamina D2, PP şi tocoferoli.

Acţiune farmaceutică: analgezic slab, antiseptic, bacteriostatic, astringent, sedativ, antiemetic puternic (împiedecă senzaţia de vomă producând o uşoară anestezie a mucoasei gastrice), combaterea transpiraţiei, calmează durerile, antidiareic bun, normalizează tranzitul intestinal, reglează digestia, calmează nevrozele, carminativ, sudorific, antispasmodic, calmează indigestiile şi durerile de cap, calmează colicile hepatobiliare, Combate balonarea, crampele şi stările de greaţă. Febrifug bun, calmant psihic, stimulent şi excitant bun pentru aparatul digestiv, tonic nervos puternic, vasodilatator de intensitate medie, stimulent respirator foarte puternic, antifermentativ, deodorant şi cicatrizant  extern, de asemenea ajută la mâncărimile pielii pe care le înlătură. Inhibă dezvoltarea ciupercilor patogene, antiinflamator al sinusurilor, antiviral în doze mari (în special faţă de herpes), Este indicată şi la copii pentru profilaxia diareei la copii mici şi sugari.

Uleiul esenţial linişteşte, alungă migrenele, stimulează şi redă buna dispoziţie.

Atenţie! Folosirea îndelungată a ceaiului de mentă duce la incontinenţă urinară.

Se poate folosi la următoarele afecţiuni: acnee, aerofagie, afecţiuni cronice ale pancreasului, afecţiuni renale, ameţeli, angoasă, aritmie cardiacă, atonie stomacală, astenie fizică şi nervoasă, ascarizi, astm bronşic, balonări, boli de ficat, bronşită, calculi biliari, cardiopatie ischemică, colecistite, colecistopatii, colici abdominale, colici gastrice, colici intestinale, colon iritabil, colon spastic, congestii nazale, contuzii, crampe, diaree, digestie lentă, dischinezie biliară, dismenoree (ciclu menstrual neregulat şi dureros), dureri abdominale, dureri de cap, dureri de stomac pe fond nervos, dureri musculare, dureri reumatice, edeme de gambă, enterocolite, flatulenţă, gastrită, greaţă, gripă, guturai, halenă asociată cu dispepsie, hepatită, herpes, indigestie, infecţii gastro-intestinale, insomnie, intoxicaţii, înţepături de albine, iritare cutanată, lichen, mamopatie premenstruală, migrenă, nervozitate, oboseală, oboseală mentală, oxiuri, paralizie, pilozitate excesivă, prurigo, psoriazis, răguşeală, rău de călătorie, reumatism, sâni dureroşi, scabie, senzaţie de vomă de diferite etiologii, sinuzită, şoc, spasme abdominale, sughiţ, ten gras cu pori dilataţi, toxiinfecţii alimentare, tremurături, tuberculoză, tuse convulsivă, urticarie, vărsături, viermi intestinali.

Mod de folosire:

Pulbere: planta se macină cu râşniţa de cafea apoi se ia câte un vârf de cuţit până la o linguriţă de 3 ori pe zi cu 15 minute, înaintea meselor. Se ţine sub limbă pentru 5-0 minute, apoi se înghite cu apă.

Infuzie: -Frunze mărunţite- 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se poate consuma câte o cană după fiecare masă. Stimulează digestia. În plus are un efect antispasmodic asupra sistemului digestiv fiind un bun remediu pentru crampele stomacale, arsuri stomacale, etc.

Sirop: se pun la încălzit 570 ml apă şi 90 ml miere (circa un pahar). Se amestecă până lichidul dă în fiert. Se stinge focul şi se lasă lichidul la răcit. Se adaugă un pumn de frunze proaspete de mentă şi se lasă la macerat zece zile, amestecate cu un litru de alcool de 70 grade. Se filtrează şi se adaugă 500g sirop de zahăr preparat separat Din 300 g zahăr şi 300g apă fiert până devine sirop.

Se va administra diluat la un pahar de apă de 200 ml 1 linguriţă.

Lichior: se lasă la macerat 30 g frunze de mentă proaspete în 650 ml alcool de 70 grade, alimentar, timp de 7 zile. Se filtrează şi se adaugă 350 ml sirop simplu de zahăr.

Oţet: -Frunze mărunţite 20 g se vor pune în 250 ml oţet de mere. Se vor lăsa timp de 8 zile timp în care se vor agita de mai multe ori pe zi. După această perioadă se strecoară. Se va folosi în cazul mâncărimilor de piele, al bătăturilor, etc.

-La copii nu se exagerează pentru că poate constipa. Sugarilor li se dă câteva picături dintr-o infuzie  preparată din o jumătate de linguriţă la 200 ml apă clocotită. Dacă este alăptat, infuzia se consumă de mamă şi principiile active se transmit prin lapte copilului.

-Tinctură din 50 g plantă mărunţită peste care se va pune 250 ml alcool alimentar de 70°. Se va ţine timp de 15 zile la temperatura camerei agitând des. Se va strecura apoi, se pune  în sticluţe de capacitate mai mică şi se poate folosi intern câte 0 picături până la o linguriţă diluată cu puţină apă.

Acţiune terapeutică: excitant al terminaţiilor nervoase din piele şi mucoase, antispastic şi colagog, datorită mentolului; antiseptic slab bucal şi intestinal.

Indicaţii: dispepsii, diskinezii biliare, greaţă provocată de sarcină.

Contraindicaţii: la copiii mici şi bolnavi cu afecţiuni gastroduodenale.

Mod de administrare: picături în dozăde5-15 picături în 24 ore.

Cataplasmă: planta se macină cu râşniţa de cafea apoi se amestecă cu puţină apă caldă. Se întinde pe un tifon cu care se bandajează lejer afecţiunea. Se schimbă la 24 ore.

Frunza de izmă bună.

Frunza plantei Mentha piperita uscată după recoltare. Conţine cel puţin 1% V/m ulei volatil.

Caractere macroscopice. Frunze peţiolate, cu limbul ovat-lanceolat, acuminate, îngustate în peţiol, cu marginea inegal serată, lungi de 3-8cm, late de 1,5-3cm, de culoare verde închis pe faţa superioară, mai deschis pe faţa inferioară, uneori cu nuanţe violaceu-roşiatică.; nervaţie penată; nervurile secundare formează cu nervura mediană un unghi ascuţit şi se anastomozează între ele prin arcuri paralele cu marginile frunzei, de la care pleacă câte o nervură scurtă spre fiecare dinte. Faţa superioară este glabră; faţa inferioară prezintă în lungul nervurilor peri rari. Pe tot limbul frunzei se observă cu lupa peri secretori sub formă  de puncte gălbui, lucioase.

Miros caracteristic de mentol, care se accentuează prin frecare, gust iute înţepător şi răcoritor.

Acţiune farmaceutică şi întrebuinţări- stomahic, antispastic, aromatizant.

Tinctura– 50g plantă frunze mărunţite, preferabil verzi şi 150 ml alcool de 70 grade pentru obţinerea a 100 ml tinctură cu efect stomahic, antispastic, aromatizant.

Precauţii.

La tratarea persoanelor bolnave de stomac (gastrită, ulcer, etc) menta obişnuită poate da senzaţia de jană gastrică şi chiar uşoare dureri. În acest caz se va folosi menta dulce Mentha viridis.

Utilizarea pe termen lung a mentei în doze mari duce la o sensibilizare a tubului digestiv şi poate predispune la nevralgii.

Contraindicaţii: nu se cunosc.

Ulei esenţial de mentă.

Ulei de mentă- ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din frunzele şi vârfurile înflorite ale plantei Mentha piperita- Esenţial înseamnă curat „ecologic”, de maximă puritate, un ulei cu valoare medicinală, ce poate fi administrat pe cale internă, pentru remedierea diferitelor boli. Să nu fie confundat cu uleiul extras pe cale industrială (mult mai ieftin), adesea din substanţe chimice.

Acţiune farmaceutică– aromatic, stomahic (excită terminaţiile gustative şi secreţia gastrică) antivomitiv, slab antiseptic. Regularizează funcţia hepatică, imunostimulator, antiinfecţios, antibacterian şi antiviral (herpes). Tonic al tuturor funcţiilor: cardiacă, digestivă, cerebrală, respiratorie. Mucolitic, expectorant, antalgic, anesteziant, antispasmodic, antiinflamator uşor, decongestionant în prostată.

Indicaţii: accese de tuse, aerofagie, anorexie, astenie, astm, cefalee, ciroză, cistită, colici hepatice, colici intestinale, colici nefritice, dispepsii, diaree de fermentaţie intestinală, dureri diverse, eczeme, friguri, greţuri, hepatite virale, herpes, indigestii, insomnii, insuficienţă hepato-pancreatică, lovituri, migrenă, nevralgii, palpitaţii, prostatită, prurit, sciatică, traumatisme, ulcer stomacal, urticarie, vărsături, vome nervoase, Zona zoster.

Mod de administrare: intră în compoziţia tincturii Davilla- se mai utilizează ca spirt de mentă cât şi la prepararea unor produse cosmetice.

Uleiul esenţial luat pe cale bucală poate fi administrat maximum 5 picături pe zi şi nu mai mult de 5% în amestec cu altceva ( miere, etc). Este interzis femeilor însărcinate. Pericol de moarte pentru copiii mai mici de 3 ani. Câteva picături aplicate pe pielea gâtului sunt toxice şi pot antrena moartea prin sufocare. Este un antidot al remediilor homeopatice, la fel ca şi camforul şi folosirea lor este interzisă în cazurile în care se urmează asemenea tratamente.

Acţiunea ei  energică asupra sistemului nervos plasează menta în primul rând al regulatorilor şi sedativilor tulburărilor neurovegetative precum: palpitaţii, migrene, cefalgii, tremurături, vome nervoase, accese de tuse, astmă, insomnii, etc.

Excelent depurativ, uleiul esenţial de mentă administrat consecvent în cure cu doze mici, ajută la eliminarea impurităţilor sângelui, redând pielii şi obrazului prospeţimea. Aplicat pe un dinte cariat, calmează rapid durerea.

Modul de folosire pe afecţiuni:

Pilozitate excesivă- Ceaiul de mentă le ajută pe femei să scape de părul nedorit de pe corp. Experţii spun că părul crescut pe faţă, sâni, spate sau abdomenul femeilor apare ca urmare a nivelului crescut de androgen (hormon masculin) din organismul acestora. Un studiu efectuat recent de cercetători din cadrul univerităţii turce sugerează că ceaiul poate combate eficient pilozitatea. Ceaiul de mentă este o alternativă naturală pentru reducerea androgenului din corp.

Menta va salveaza de problemele create de stomac

Plantele sint, de asemenea, foarte folositoare in problemele stomacului. Daca suferiti de vreo indigestie sau un deranjament al stomacului incercati ceaiul de menta.

Menta poate diminua, de asemenea, nervozitatea si durerile de cap. Ea va este de folos pentru a combate raceala si tahicardia – in special pentru cei care sufera de palpitatii dupa ce s-au lasat de fumat.

Vreau sa stiu si eu Daca ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExcelent ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.