Ceai pentru prostata

Ceaiuri pentru Prostata

In tratamentul intern al bolilor prostatei, o atenţie deosebită se acordă ghimpelui (Xanthium spinosum), o plantă cu spini mulţi şi lungi, care creşte pe păşuni neîngrijite, numită popular şi holeră:

Prin substanţele active pe care le conţine, ghimpele induce o foarte puternică acţiune decongestivă, ceea ce ajută extrem de mult în afecţiunile prostatei. Se prepară decoct (fiertură), timp de 10 minute, din 1 g plantă uscată şi mărunţită, cu tot cu spini, la 200 ml de apă. După o filtrare atentă, din cauza spinilor, se beau cîte 2 căni de decoct călduţ în fiecare zi, dimineaţa şi seara, timp de 6 luni, apoi se continuă cu doar cîte o cană pe zi. O cură completă durează 6-18 luni, în funcţie de stadiul bolii şi de reactivitatea organismului. Un astfel de tratament reduce frecvenţa urinărilor nocturne, cu dispariţia usturimilor pe uretră şi revenirea prostatei inflamate la volumul normal. Au fost nenumărate cazuri în care, prin utilizarea ghimpelui sub o atentă supraveghere medicală, bolnavii au reuşit să evite operaţia de adenom”.

Aflati mai multeCeaiuri pentru Prostata

tratament pentru boli de ficat

Boli de ficat

Boli de ficat / Afecţiuni hepatice

Prevenire si tratament naturist

Bolile de ficat ce apar la bărbaţi au căpătat, în ultimul timp, o frecvenţă foarte ridicată. Vina revine, în primul rând, consumului exagerat de alcool. Pe lângă acestea, o influenţă negativă pot avea cantităţile „industriale” de medicamente care se înghit fără noimă, o alimentaţie necorespunzătoare, sau infecţiile virale. Pacientul se simte slăbit, apatic şi fără vlagă. Are mereu senzaţia de greaţă şi manifestă lipsă de poftă de mâncare. Sub terminaţia coastelor din partea dreaptă simte o apăsare surdă, permanentă.

Cea mai grava este ciroza care este cauzata de o scleroza a ficatului ca urmare a consumului exagerat de alcool si hepatitei de tip B in antecedente.
De remarcat ca ciroza hepatica are o lunga perioada fara manifestari clinice. Uneori trec ani de zile pana apar anorexia, greturile, varsaturile, pierderea ponderala, balonarea, o indispozitie generala si alte simptome.

Masuri profilactice si de tratament
Este interzis consumul de alcool, iar grasimile animale vor fi reduse sau chiar interzise. Se vor consuma multe vitamine din complexul B si vitamina C. (Este foarte buna varza.)
Sunt indicate impachetarile cu argila, reci si caldute, pe regiunea ficatului, si apa argiloasa luata pe cale bucala: 1 lingurita de argila la o jumatate de pahar cu apa.
Se recomanda ceaiuri de avrameasa, decoct de radacina de papadie, rozmarin si rostopasca si uleiuri esentiale de musetel sau menta, 2-3 picaturi cu 1 lingura de miere.
Un efect calmant il au spalaturile cu otet de fructe.
Se va evita consumul de cafea si tutun.

Armurariu

Acest ciulin vindecă mai toate suferinţele hepatice şi biliare. El conţine o substanţă de neînlocuit pentru ficat, silimarina, care se găseşte şi sub formă de preparat finit în farmacii.

Un ceai de armurariu are un efect benefic. Se prepară opărind o linguriţă de fructe întregi sau pisate (achene) cu o cană de apă clocotită. Se lasă 10 până la 15 minute „să tragă”, după care se s’trecoară şi se bea câte un ceai fierbinte, cu înghiţituri mici, înainte de fiecare masă.

Aflati mai multeBoli de ficat

boabe de ienupar

Tratamentul naturist al prostatei

– Dieta cu sucuri de fructe si legume, timp de 1 luna.
– O clisma dimineata cu 2 l. infuzie calduta de musetel, timp de 7 zile.
– 50-100 gr. de seminte de dovleac zilnic.
– Suc de orz verde, 3×50 ml. zilnic, timp de 7 zile.
– Cura cu preparat de aloe.
– Cura cu boabe de ienupar.
– Cura cu polen si propolis.
– Rp. 1: 30 gr. strugurii ursului, 20 gr. tataneasa, 20 gr. trei frati patati, 20 gr. muguri de pin, 20 gr. urzica moarta, 20 gr. coada calului, 20 gr. galbenele, 10 gr. salvie, 30 gr. coada soricelului, 10 gr. frunze de vita de vie. Se ia 1 lingurita din amestecul de mai sus la 250 ml. apa clocotita, se infuzeaza 2 minute, se beau 3 cani pe zi, calde, indulcite cu miere si la care se adauga 1 lingurita de biter suedez.

Aflati mai multeTratamentul naturist al prostatei

urzica si tratamentele naturiste

Boli tratate naturist cu Urzica

Tratamente naturiste cu URZICA.

Urtica dioica, Urtica major Fam. Urticaceae.

Denumiri populare: oişea, urzică creaţă, urzică crăiască, urzică creaţă, urzică mascată, urzică mare, urzică de pădure, urzici româneşti.

Descriere– denumirea lor în limba engleză nettles, provine din cuvântul olandez netel, care înseamnă ac, ceea ce nu este departe de adevăr, căci la atingere înţeapă usturător. Plantă erbacee, perenă, foarte răspândită la noi pe lângă garduri, în tăieturi de pădure, etc. În pământ are un rizom târâtor, uneori cu rădăcini lungi de câţiva metri, la adâncime mică, iar tulpina aeriană înaltă până la 1,5m este patrunghiulară, cu frunzele opuse, ovale lanceolate, dinţate pe margini şi cu numeroşi peri urzicători rigizi. Florile dioice de culoare verzuie, sunt dispuse pe indivizi diferiţi. Cele femele alcătuite dintr-un ovar superânconjurat de 4 petale, iar cele mascule dintr-un  perigon patrufoliat şi 4 stamine, ele sunt reunite în panicule, la subţioara frunzelor superioare. Înfloreşte din iunie până toamna târziu.

Aflati mai multeBoli tratate naturist cu Urzica

tratamentul naturist al rinichilor

Tratarea rinichilor natural

Tratamentul in cazul afectiunilor rinichilor –

Rinichi.

Afecţiuni: pietre la rinichi, infecţii urinare, nefrite, etc.

Simptome: dureri de o parte şi de alta a coloanei, sub ultimele coaste, care pot iradia spre vezica urinară. Urină modificată la culoare (de la tulbure până la diferite nuanţe de roşu). Febră, frisoane, scăderea apetitului.

Investigaţii:

Uroculatură- este un examen ce constă în însămânţarea şi incubarea probei aduse de pacient la 37 de grade Celsius. A doua zi se citesc mediile de cultură. Dacă este prezent un singur germen, înseamnă că este vorba despre o infecţie urinară tipică sau chiar despre nefrită. Dacă sunt prezenţi mi mulţi germeni înseamnă că pacientul nu a respectat condiţiile de igienă la recoltarea probelor. Este posibil de asemenea ca acestea să fie purtător de sondă urinară. În acest caz se recomandă o antibiogramă.

Aflati mai multeTratarea rinichilor natural

Diabetul tratament si prevenire

Diabet efecte si tratament

DIABETUL 

Diabetul zaharat este dereglarea metabolismului, in special a metabolismului glucidic. Exista mai multe cauze ale imbolnavirii. in primul rand, poate fi numita obezitatea corporala si a ficatului. Persoanele cu greutate mare se imbolnavesc de 7-10 ori mai des decat cele cu greutate normala. Favorizeaza dezvoltarea diabetului si stresul, depresiile indelungate, emotiile negative, bolile sistemului nervos si infectiile virotice precum gripa, rujeola, rubeola, parotidita, mai ales la copii si adolescenti.

Foarte des diabetul ataca persoane cu boli ale sistemului endocrin, in special cu afectiuni ale glandei tiroide. La batrani, cauza bolii de cele mai multe ori este arterioscleroza. Uneori boala apare la femeile insarcinate care mananca din abundenta alimentele grase si bogate in glucide. Si consumul de alcool in doze mari poate provoca imbolnavirea. Administrarea indelungata a preparatelor hormonale si diuretice favorizeaza dezvoltarea diabetului. Dupa aparitia primelor Simptome: sete, pofta exagerata de mancare, scaderea capacitatii de munca si a memoriei, nervozitate, trebuie luate masuri urgente ca boala sa nu se dezvolte. Daca nu este diagnosticata la timp, boala loveste prin arterioscleroza sistemului vascular si in primul rand a retelei de microcirculatie a fundului de ochi ce duce la scaderea vederii; a picioarelor (apare cangrena); a rinichilor (prin nefropatie).

Aflati mai multeDiabet efecte si tratament

Curatirea naturista a ficatului

Curatirea ficatului, colecistului si a cailor biliare in mod naturist

Tratamentul naturist al bolile de ficat

 

Se face un amestec in parti egale: pelin, urzica, anghinare, tintaura.

Se face o infuzie dintr-o lingurita de amestec la 250 ml apa clocotita, timp de 10 minute. Se strecoara, se bea caldut dimineata pe stomacul gol si se sta pe partea dreapta 30 de minute.

Cura dureaza 16 saptamani astfel:

– 1 saptamana cura zilnica/ 1 saptamana pauza

– 2 saptamani cura zilnica/ 2 saptamani pauza

– 3 saptamani cura zilnica/ 3 saptamani pauza

– 4 saptamani cura zilnica/ 4 saptamani pauza

Aflati mai multeCuratirea ficatului, colecistului si a cailor biliare in mod naturist

dureri de gat

Va doare in gat si sunteti ragusit ?

Tratati naturist durerile de gat – Dureri de gât.

            Durerile şi inflamaţia la nivelul gâtului pot fi simptome ale mai multor afecţiuni; alergie, o infecţie virală sau una bacteriană (de pildă infecţia cu streptococi). Cum aceasta din urmă poate conduce la o formă de reumatism care afectează inima şi rinichii, este bine, dacă aveţi o durere în gât care nu este cauzată de o răceală sau de alergie să consultaţi medicul. Infecţiile streptococice necesită un tratament diferit faţă de alergii sau răceli. Dar chiar dacă medicul decide că aveţi nevoie de un tratament cu antibiotice puteţi utiliza în continuare remedii naturiste în paralel cu medicaţia clasică.

Aflati mai multeVa doare in gat si sunteti ragusit ?

dureri de prostata

Adenom de prostata si Prostatita

Prostata este o glanda sexuala masculina care inconjoara primii centimetri ai uretrei. Ca si veziculele seminale, prostata face parte din glandele seminale, accesorii care fabrica plasma seminala, din care se formeaza sperma.

Ce este prostatita?
Prostatita este o infectie genito-urinara frecventa care afecteaza barbatii de toate varstele, cu o frecventa deosebita la adultii tineri. Inflamatia prostatei se poate croniciza, purtand numele de prostatita cronica. Statistica arata ca manifestarile acestei afectiuni apar la circa 9% din barbatii de peste 18 ani. Se apreciaza ca bolnavii de prostatita cronica au calitatea vietii alterata asemanator cu pacientii care au suferinte grave, cum ar fi infarctul de miocard.

Simptomele prostatitei
Pacientii se prezinta la medic pentru dureri perineale (intre anus, scrot si penis), oboseala, lipsa apetitului sexual, tulburari de urinat, uneori febra (37,20 C – 37,50 C). Unii pacienti pot fi asimptomatici si ajung la medic prea tarziu, pentru infertilitate, iar investigatiile arata existenta unei prostatite cronice.

Aflati mai multeAdenom de prostata si Prostatita

Herniile inghinale

Hernie inghinală

Hernie inghinală  – Hernie.

            Ieşirea unui viscer (intestin, creier, etc) din cavităţile naturale ale organismului sub învelişurile corpului sau trecerea unui viscer dintr-o cavitate în alta (ex: diafragmatică- trecerea viscerelor din abdomen în cavitatea toracică). Exteriorizarea se face printr-un orificiu denumit poartă sau orificiu herniar. Cauzele care pot determina declanşarea bolii sunt: constipaţia, ridicarea unor greutăţi, sarcini multiple, obezitate, adenom de prostată, boli de colagen minore. Acestea pot fi asociate cu picior plat sau varice, declanşarea herniei se poate o dată cu creşterea presiunii abdominale prin strănut, tuse, constipaţie sau efort fizic. Manifestarea este clară prin apariţia unor formaţiuni tumorale (umflături) care se măresc atunci când creşte presiunea intra-abdominală (tuse) şi se reduc la poziţia orizontală. Aceste umflături nu sunt dureroase la început, fapt care face ca bolnavul să nu le ia în seamă, dar cu timpul se măresc şi devin dureroase.

Aflati mai multeHernie inghinală

Siete Sanatoase si Regimuri Alimentare
Suferiti de vreo boala?
  • -Prospecte Medicamente Suplimente Naturiste✅ Acest prospect a aparut prima data aici Prospecte Medicamente Suplimente Naturiste.✅
  • DR.HART Articulatii – regenerarea articulatiilor
    true
    DR.HART Articulatii – regenerarea articulatiilor-Prospecte Medicamente Suplimente Naturiste✅ Complex pentru ARTICULAȚII Susține mobilitatea articulară + Contribuie la regenerarea articulațiilor Supliment…
  • Prospect Stresclin Complex – Solicitari Nervoase si Extenuare
    true
    Prospect Stresclin Complex – Solicitari Nervoase si Extenuare-Prospecte Medicamente Suplimente Naturiste✅ STRESCLIN COMPLEX Pentru: – ameliorarea stărilor de suprasolicitare nervoasă si…
Retete Culinare Delicioase aici si acum
  • Mancare de Post
    true
    Mancaruri si prajituri de Post Tocanita de cartofi – mancarea de post traditionala In saptamana dinaintea sarbatorii de Paste ai de…
  • Reteta CIORBA DE VARZA ALBA CU SOS ROMANESC
    true
     Reteta  Ciorba de varza alba cu sos romanesc Ingrediente 1/2 kg ciolan de porc afumat, o varza de cca 6-700…
  • Supa delicioasa de Mazare
    true
    Reteta Supa de mazare  Este o rețetă foarte sănătoasă, delicioasă și care se prepară destul de ușor. Nu este nevoie…