Tratamente cu zmeura

ZMEURA ca tratament naturist

Rubus idaeus. Fam. Rosaceae.

Zmeur

Denumiri populare: azmură, mană, mălină, mur, poame de runs, rug de munte, scobicuri, smin, smeurar.

Descriere- arbust stufos, ghimpos, cu tulpini aproape erecte, cu ramuri arcuate, spre vârf flexuoase, cilindrice, cu ghimpi drepţi. Frunzele sunt alb-tomentoase pe partea inferioară, cele de pe ramurile sterile penate cu 5 foliole ovale, iar cele de pe ramurile fertile cu 3 foliole dinţate, mucronate. Rar frunzele cu 7 foliole. Florile albe formate din 5 sepale, 5 petale albe, numeroase stamine. Fructul globulos sau semiglobulos, mai alungit la plantele de cultură, este o polidrupă roşie, zemoasă cu caliciul persistent. Înfloreşte din iulie până în august.

În scopuri terapeutice se folosesc frunzele (Folium Rubi idaei). Frunzele uscate au miros plăcut şi gust astringent. De asemenea se foloseşte foarte mult şi fructul.

În tradiţia populară: se cultivă prin grădini sau se culeg de la munte.

Ceaiul din frunze sau ramuri tinere se lua contra tusei, răcelii şi temperaturii ridicate, durerilor de cap, de stomac, de inimă.

Ceaiul din tulpini tinere şi frunze care se fierb până se îngălbeneşte apa se foloseau contra afecţiunilor renale. Împreună cu măcieşe se folosea în boli de inimă.

Siropul de zmeură se da la aprindere de plămâni şi se făcea un tratament mai îndelungat la tuberculoză.

Frunza uscată se folosea pentru buboaie vinete: se muia în apă caldă, se puneau pe ele şi se legau cu o pânză curată.

Se folosesc- frunzele tinere sau chiar mugurii sau ramuri tinere. La fel se poate folosi frunza cu peţiol de la orice ramuri uscată sau proaspătă. De asemenea se folosesc fructele, atât la tratament cât şi în alimentaţie ]n diferite preparate culinare.

Compoziţie chimică: fructele conţin pectine, acizi organici, flavonoide, caroten, zahăr, vitaminele: A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, D, E, P, calciu, magneziu, zinc, mangan, potasiu, fosfor, etc.

Frunzele acizi organici, fragarină, vitamina C, etc. Are 38 cal/100g.

Acţiune farmaceutică: frunzele- astringent, antidiareic, scade aciditatea gastrică, dezinfectant. Pentru acţiunea astringentă a frunzelor se poate folosi cu succes în afecţiunile digestive, eventual în amestec cu alte plante (mur). S-a descoperit că zmeura conţine xilitol, un îndulcitor folosit pentru prevenirea şi tratarea cariilor dentare. Fructul este un adevărat izvor de vitamine, minerale şi substanţe nutritive, ajutând la tratarea multor afecţiuni. Previne hipertensiunea arterială, scade febra, îmbunătăţeşte digestia, încetineşte evoluţia celulelor canceroase, tratează multe afecţiuni specific feminine în special genitale, are proprietăţi expectorante, reduce foamea fiind folosită în tratarea obezităţii, ameliorează diferite afecţiuni oculare, tratează cistita, are rol important în tratarea diabetului. Se folosesc fructele aromate, frunzele şi mugurii tineri.

Frunzele de zmeur sunt folosite ca depurativ, reuşind să elimine din organism toxinele. Gargară poate fi folosit la afecţiunile faringiene cu acţiune antispastică.

Mugurii de zmeur au rol important în tratarea afecţiunilor ovariene, reprezentând un ajutor în ameliorarea simptomelor menopauzei (dureri de cap, usturimi în zona genitală, etc). Ajută la reglarea indicelui glicemic şi previn îmbătrânirea. Femeilor le este indicat un tratament cu ceai de muguri de zmeur, deoarece contribuie la reducerea dimensiunilor chisturilor ovariene sau a nodulilor mamari.

Reduce aciditatea stomacală (fructul) fiind un adevărat antiacid natural. O cură cu fructe reuşeşte să amelioreze constipaţia şi ajută de asemenea la menţinerea siluetei, deoarece are un conţinut redus de calorii, fiind foarte indicată în toate curele de slăbire. Tonică, diuretică, provoacă pofta de mâncare, este laxativă. Fructul fără adaos de zahăr este util diabeticilor şi reumaticilor.

Ajută la reducerea colesterolului şi implicit a riscului bolilor cardiace. O ceaşcă de zmeură conţine 8 g fibră adică 1/3 din doza recomandată zilnic.

Cercetătorul danez G.T.. Arentweicz a demonstrat în 1999 că terapia cu ceai de zmeură este un tratament profilactic, terapeutic şi detoxifiant şi în cazul tuberculozelor în mod special TBC– pulmonar.

Se poate folosi la următoarele afecţiuni: frunzele- diaree, gastrită hipoacidă, pirozis. Frunzele au proprietăţi asemănătoare cu ale fructelor (diuretice, laxative) şi acţionează foarte bine asupra sistemului genital feminin, ameliorând menstruaţia (emenagog) şi masculin (în afecţiunile prostatei. Frunzele sunt un antihemoragic rebutabil şi un reglator hormonal de excepţie în special la femei.

Ajută de asemenea la buna funcţionare a pancreasului şi a sistemului respirator. Se pot face tratamente şi de lungă durată.

Preparare: o linguriţă de frunze se pot pune la 250 ml apă clocotită. Se vor acoperi pentru 10 minute după care se strecoară. Se pot consuma 2 ceaiuri pe zi.

Zmeura-tratament natural
Zmeura-tratament natural

Fructele;

Compoziţie chimică: apă, glucoză, acizi liberi, albuminoide, caroten, tanin, cianină, acid succinic, acid salicilic, levuloză, cupru, calciu, fier, iod, potasiu, magneziu, zinc, fosfor. Vitaminele A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, P.

Acţiune farmaceutică: tonic stomahic, aperitiv, diuretic, depurativ, laxativ, răcoritor. Util în afecţiunile genitale feminine sau în cele ale prostatei. Este un tonic în astenii fizice şi intelectuale. Ajută la curăţirea organismului de toxine şi reziduri, lucru ce se observă chiar şi pe piele fiind indicat deci în toate dermatozele intern. Permite eliminarea acidului uric fiind util în gută şi reumatism. Reduce colesterolul.

Se indică la următoarele afecţiuni: afecţiuni cardiace (preventiv), afecţiuni oculare, afecţiuni pulmonare, anemie, astenie, afecţiuni febrile, afecţiuni ginecologice, afecţiuni tiroidiene, amigdalită, arsuri gastrice, boli glandulare, boli intestinale, bronşite, cefalee, ciclu menstrual neregulat, cistită, colici renale, congestie pulmonară, constipaţie, dermatoze, dezintoxicarea organismului, diabet zaharat, dismenoree, dureri diverse, eczeme, enterocolită, febră, gastrită hiperacidă, gută, hemoragii abundente la ciclu menstrual, hipertensiune, hipotensiune, inflamaţii urinare, insuficienţa transpiraţiei, gută, menopauză, nefrite, nevralgii dentare, obezitate, pancreas, pielite, pirozis, prostată, răceli, răguşeală persistentă, reumatism, scarlatină, scorbut, sensibilitate la răceli, spasme gastro-intestinale, stări febrile- infecţioase, temperamente biloase, tuberculoză pulmonară, tulburări de tranzit intestinal, tulburări menstruale, tuse, ulcer gastro-duodenal, uretrită.

Mod de folosire:

Se consumă fructul crud sau suc, siropuri, dulceţuri, etc.

-1 linguriţă de muguri se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni din acestea pe zi.

-1 linguriţă de frunze uscate se pun la 250 ml apă clocotită: Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi în afecţiuni pulmonare (bronşită, răceli, tuse).

-2 linguriţe de frunze mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară şi se pot folosi la băi locale, cataplasme, gargară în conjunctivite, gingivite, stomatite, nevralgii dentare, răni, erupţii tegumentare.

-Tinctură- 50 g de muguri şi mlădiţe tinere se mărunţesc apoi se pun la 250 ml alcool alimentar de 70°. Se ţin timp de 15 zile apoi se strecoară. Se va lua o linguriţă de 3 ori pe zi.

Există gata preparate de către Plantextract Cluj-Napoca. Se va respecta dacă se folosesc acestea indicaţiile din prospect.

-1 linguriţă de frunze şi muguri se vor măcina apoi se va pune sub limbă pentru 10 minute. Se înghit apoi cu puţină apă.

-Zmeurata -este foarte utilă la tratamente şi se va lua tot câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi, la tratarea afecţiunilor interne. Se prepară din suc bine filtrat de zmeură în care se pune alcool alimentar la 40 grade. Se va consuma câte 1 lingură pusă în 100 ml apă de 3 ori pe zi.

-O altă metodă de preparare este următoarea: se pune 1 kg de zmeură zdrobită cu o furculiţă într-o damigeană şi se pune peste ea 1 kg de zahăr şi 500 ml apă. Se lasă la soare timp de câteva zile să fermenteze, timp în care se agită de 2 ori pe zi. În general este suficient să stea timp de 3-4 zile. Apoi se strecoară cu ajutorul unei pânze rezistente cu care se va putea stoarce reziduul. Se lasă la decantat reziduul încă 6-8 ore. Se scoate de pe drojdie cu ajutorul unui furtun, pentru a nu tulbura produsul. Se pune apoi 1 litru de alcool de 70 grade sau peste 90 grade. Se ţine 24 ore la rece, după care se mai filtrează o dată şi se trage in sticle. Se poate folosi la tratamente în diluţie cu apă, în tot cursul anului.

-2 linguriţe de fructe spălate se zdrobesc, se adaugă 1 lingură de cremă de faţă (de care aveţi şi 20-50 picături de suc de lămâie. Se întinde apoi pe ten şi se lasă 20 minute, după care se spală cu multă apă caldă. Este un remediu foarte util în cazul tenurilor grase.

Mugurii de zmeur- sunt bine cunoscuţi pentru efectele sale asemănătoare progesteronului (hormonul care are efect reglator asupra activităţii ovarelor). Ca tratament mugurii de zmeur sunt indicaţi pentru a fi folosiţi de toate femeile, indiferent de vârstă. S-a constatat că femeile care fac tratament de lungă durată cu muguri de zmeur îşi încetinesc considerabil procesul de îmbătrânire. De asemenea, femeile care vor renunţa la folosirea anticoncepţionalelor pot recurge la tratamentul cu muguri de zmeur pentru a preântâmpina tulburările ce pot apărea.

Mugurii de zmeur se folosesc şi pentru menţinerea sub control a tuturor fenomenelor care ţin de menopauză: bufeuri, usturimi în zona genitală, tulburări emoţionale, hirsutism, etc. Se mai folosesc cu efecte terapeutice spectaculoase şi în tratamentul chistului ovarian, a fibromului uterin, a nodulilor mamari, indiferent de natura lor, cât şi a sindromului premenstrual.

Sharing

Vreau sa stiu si eu Daca ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExcelent ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...
Diete Sanatoase si Regimuri Alimentare
Suferiti de vreo boala?