Tratamentul naturist al obezitatii

Tratarea obezitatii si celulitei

Sharing

TRATAMENTUL OBEZITĂŢII.

            Tratamentul obezităţii depinde de o apreciere corectă a faptului că aceasta este o problemă de nutriţie şi cauza ei este un aport exagerat de calorii.

            Îndepărtarea grăsimii depozitate este imposibilă în absenţa unui program care se aducă organismului o cantitate mai mică de energie decât cea pe care o consumă zilnic.

            O înţelegere a factorilor suplimentari, care pot fi semnificativi pentru fiecare bolnav în parte, este de asemenea importantă. Aceşti factori pot fi de nutriţie, metabolici sau factori de mediu şi pot să fi contribuit la dezvoltarea stării de obezitate sau pot fi rezultatul obezităţii. Tratamentul de bază prevede deci un regim alimentar potrivit nevoilor bolnavului şi un program de măsuri auxiliare.

Tratamentul naturist al obezitatii
Tratamentul naturist al obezitatii

            Obiectivele care trebuie îndeplinite pentru o reuşită sunt:

–          Convingerea subconştientului,

–          regimul şi igiena alimentară,

–          combaterea senzaţiei de foame,

–          diminuarea absorbţiei intestinale,

–          atenuarea excitabilităţii pancreatice,

–          eliminarea surplusului de apă reţinut de ţesutul adipos.

Combaterea senzaţiei de foame.

            Un lucru de asemenea important este să se combată senzaţia de foame care se poate combate prin mai multe modalităţi şi anume:

a)Prevenirea senzaţiei de foame produsă de hipoglicemie prin alimentări frecvente la 3-4 ore.        

b) Preparate care anulează reflexele gastrice şi produc senzaţia de plenitudine prin creşterea volumului şi neutralizarea acidităţii (mucilagii, derivaţi bogaţi în celuloză). Se poate la fiecare 3 ore să se ia o lingură de tărâţe de grâu. Acestea sunt de vânzare la orice magazin şi se pot lua aşa cum sunt sau există o serie de medicamente cu diferite denumiri dar care au tărâţe sub diferite forme. Acestea se pot lua în orice cantitate cu atât mai mult cu cât ajută şi la o defecaţie mai uşoară. Şi la multe alte  lucruri fiind foarte complexe atât în ceea ce priveşte compoziţia minerală cât şi vitaminică.

c)Atenuarea peristalticii gastrice- se pot administra ceaiuri cu efect spasmolitic asupra musculaturii gastrice din: chimen, busuioc, fenicul, mentă, etc.

 

Există de asemenea o serie de produse naturiste la orice magazin de profil care sunt indicate la obezitate:

      -Ceai verde- de la orice unitate de desfacere a plantelor medicinale.

– Tinctura de fructe de soc- în prima zi se ia o linguriţă pe stomacul gol (înainte de masa de seara cu 15 minute înainte), în a doua zi se ia 2 linguriţe, apoi se va ajunge tot cu câte o linguriţă în plus pe zi până la 7 linguriţe.  Se va lua apoi această cantitate timp de 30 zile. Se face apoi o pauză de 15 zile şi se poate repeta. Este una dintre cele mai eficiente metode.

Bineînţeles că există de asemenea o serie de medicamente la orice farmacie dar acestea au o serie de efecte nedorite, pe când acest tratament nu are nici o reacţie nedorită, lucru care nu trebuie neglijat.

Tratament pentru scăderea obezităţii.

Specialiştii în nutriţie ne dau un sfat competent: să nu mai fixăm ochii pe acul cântarului, ci pe felul cum arătăm. Important nu este să slăbim 5-8 kg, vi să ne simţim bine în pielea noastră, să fim mai uşoare, mai suple. Uneori nu kilogramele sunt de vină că semănăm cu nişte capsule gata să explodeze, ci faptului că acumulăm prea multe lichide în ţesuturi, că suntem permanent balonate şi umflate. Sfaturile pe care vi le oferim sunt un start pentru o cursă lungă, chiar permanentă, care are un singur comandament „Simte-te bine în corpul tău”. Şi un avantaj decisiv: nu produce frustrări şi oboseală.

 

7 zile pentru a topi grăsimile.

0 g de ceai verde pe zi. Accelerează pierderea kilogramelor şi limitează absorbţie glucidelor şi lipidelor în intestin, inhibând acţiunea enzimelor digestive. Un studiu realizat recent la Centrul de cercetări de nutriţie din SUA (Beltsville) arată că 0 grame de ceai verde pe zi (4-5 căni) previn acumularea grăsimilor abdominale. Scade glicemia şi se reduce stresul oxidativ.

Nu suprimaţi complet grăsimile.

Paradoxal, dar esenţial! Grăsimile sunt indispensabile metabolismului. Studii recente au demonstrat că slăbim mai uşor mâncând o cantitate minimă de grăsimi, decât renunţând complet la ele.

Mâncaţi ţelină verde. Stresul este greu de stăpânit, când este vorba de siluetă. În mod normal, adrenalina pe care o eliberează ar trebui să ardă grăsimile, dar uneori, dimpotrivă le stochează. Dacă traversaţi o zonă de turbulenţe nervoase, de tensiune şi iritaţii (frustrări), mâncaţi o tulpină de ţelină verde (se găseşte în comerţ sau puteţi să le cultivaţi peste iarnă, într-un ghiveci, pe fereastra bucătăriei). Conţine vitaminele PP, care calmează stresul.

Un „taie foamea” recunoscut de ştiinţă.

Proteinele taie foamea. Mecanismul a fost descoperit de oamenii de ştiinţă (trimit un semnal de saţietate spre creier), dar este prea complicat ca să-l amănunţim. Important este procedeul ce trebuie aplicat. Mâncaţi dimineaţa o felie de şuncă sau de friptură de pasăre, ouă, lactate. E singurul mod în care putem depăşi foamea care ne cuprinde pe la ora 11. Se pierd 1-2 centimetri din talie, fără ca greutatea de pe cântar să scadă, căci se elimină grăsimile, dar muşchii rămân ne atinşi.

Beţi copios.

Mai ales dacă mâncaţi proteine. A încerca să slăbeşti fără să bei nu e doar toxic pentru organism, ci pierderea kilogramelor poate fi blocată. Ne avertizează specialiştii în nutriţie. Proteinele produc deşeuri, pe care numai lichidele le pot spăla.

Mâncaţi calciu.

Studii realizate pe persoane obeze au demonstrat că 1 g de calciu pe zi, ingerat sub formă de lactate, poate topi 5 kg de grăsimi! 300g brânză de vaci, 2 iaurturi, un pahar de lapte nefiert aduc 300 mg de calciu. Calciul se găseşte şi în sardele, broccoli, varză, portocale, grefuit, dar este mai greu absorbit de organism. De asemenea preparaţi-vă limonadă cu apă calcică (apă minerală care conţine calciu. Apa de Vâlcele).

Mişcaţi-vă.

Un lucru e sigur. Grăsimile nu se clintesc din loc dacă nu faceţi sport de rezistenţă. Cel mai bine, să alergaţi sau să vă plimbaţi în ritm susţinut. Se recomandă 0 minute pe zi (în primele 20 minute se ard glucidele de rezervă şi abia în următoarele 20 de minute începe asaltul lipidelor). Intensitatea mersului trebuie să fie mijlocie, adică să poţi vorbi fără să gâfâi.

Frământaţi-vă grăsimile de pe burtă.

Frământaţi-vă eventualul colăcel de grăsime de pe burtă, masându-l cu ambele mâini (apucaţi-l cu degetul mare şi arătător), 0 minute în fiecare seară. Doare puţin dar volumul se reduce în final.

Infuzii cu flori de soc

Mod de preparare: Se pun 1-2 lingurite de soc uscat la o cana (250 ml) de apa clocotita, se lasa la infuzat timp de un sfert de ora, se adauga sau nu miere si se consuma fierbinte. Pentru un gust mai bun si un efect mai puternic, se adauga o data cu socul si un sfert ori o jumatate de lingurita de maghiran (Majorana hortensis).

Indicatii terapeutice: In debutul starilor gripale, in guturai, rinita in faza acuta se bea cate o cana de ceai din ora in ora sau chiar din jumatate in jumatate de ora. Ceaiul se bea pe stomacul gol, indulcit cu miere. Scopul este ca in permanenta sa fie mentinuta caldura corpului si sa se produca o eliminare puternica a toxinelor prin transpiratie. O zi in care bem asemenea ceaiuri, fara a manca nimic, evitand sa facem eforturi, sa iesim prin curent ori in frig, duce la o vindecare rapida si ne scuteste de neplacerile gripei, ale guturaiului sau a complicatiilor lor. Acelasi tratament este valabil si in bronsita, tuse, infectii respiratorii in general.

Aceasta infuzie este indicata pentru combaterea alergiei, a acneei si a bolilor de piele, fiind un depurativ puternic si cu actiune rapida. In tratamentul obezitatii si al celulitei, acest ceai este un ajutor pretios, permitandu-ne sa eliminam mai rapid tesutul adipos in exces, efectele sale conjugandu-se excelent cu cele ale celorlalte terapii (dieta, masaj, exercitii fizice).

Contraindicatii: nu se cunosc.

 

Vreau sa stiu si eu Daca ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
AbiaSuficientIndeajunsNemaipomenitExcelent ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...